 |
Acum in Sibiu: 14°C Min: 12°C / Max: N/A* *indisponibil dupa ora 14 |
| Home Page Timp Liber Turism & Cazare Stiri & Evenimente Webcam-uri Sibiu Jocuri Online Publicitate Online |
|
„Pe norii de fum se ridica sufletele copiilor vostri”31 Ianuarie, 2007  Au trecut 62 de ani de când a scapat din iadul lagarelor naziste. De fiecare data când povesteste, însa, neputinta diminetii când a fost arestat îi rascoleste amintirile. Pe-atunci, Oliver Lustig avea doar 17 ani si jumatate. Nu avea de unde sa stie ca viata îi va aduce povara care îl macina si astazi, la cei 80 de ani. Reporter: Când ati fost arestat? Oliver Lustig: În dimineata zilei de 3 mai 1944, la ora 5, jandarmii horthysti au patruns în toate casele locuite de evrei din satele si comunele din Transilvania de Nord si ne-au arestat. În comuna Soimeni existau trei familii de evrei: bunicii cu o parte din unchi si matusi, familia mea, adica parintii si sase frati ai mei, al saptelea era într-un detasament de munca fortata, plus înca o familie. Aveam 17 ani si jumatate. Ni s-a spus ca daca facem un singur pas fara aprobarea lor, vom fi împuscati pe loc. Ne-au acordat doua ore sa ne facem bagajele. Am plecat cu îmbracamintea de pe noi si cu un bagaj de 50 de kilograme pentru întreaga familie. Reporter: Ce s-a întâmplat dupa ce ati fost arestat? Oliver Lustig: Fiecare familie a fost încarcata în câte un car tras de bivoli si am fost dusi la postul de jandarmi, unde ne-am întâlnit cu familiile arestate din satele învecinate. A doua zi am pornit catre ghetoul din Cluj. Reporter: Când ati fost deportati spre Birkenau-Auschwitz? Oliver Lustig: Din nordul Ardealului, deportarea spre Auschwitz a început la 15 mai, însa eu si familia mea am plecat în ziua de 4 iunie. Am sosit în „lagarul mortii” în data de 9 iunie. Reporter: Cum au fost zilele cât a durat drumul? Oliver Lustig: Drumul a fost începutul degradarii noastre ca oameni. Am fost înghesuiti în vagoane de vite, între 60-90 de oameni într-un singur vagon, cu tot avutul pe care l-am putut cara în spate de la ghetou pâna la gara, aproximativ 3 - 4 kilometri. A fost o tragedie drumul în acele vagoane, aproape în toate murea câte un om zilnic. Nu era loc sa îi întinzi pe cei morti pe podea. Îi sprijineam de peretii vagonului cu gramezi de geamantane, sa nu cada. Primarul Clujului primise dispozitie sa asigure pentru fiecare vagon lanturi pentru a fereca usile, plus doua galeti, care erau puse în colturi diferite ale vagonului: una pentru necesitatile fiziologice si una cu apa. Închipuiti-va doar o vadra de apa pentru tot vagonul, timp de cinci zile si patru nopti... Relatiile umane au început sa se degradeze atunci. Reporter: Ce s-a întâmplat când ati ajuns la Birkenau? Oliver Lustig: Aveam moralul mai ridicat, cel putin drumul se sfârsise. Am coborât din tren, iar ordinul care a venit ne-a naucit. „Totul ramâne în vagoane!” Acolo a ramas mâncarea, hainele, scrisorile... Acolo ne-au ramas amintirile. Am fost surprinsi apoi de tonul aproape politicos al SS-istilor. „Stim ca ati avut un drum greu, stim ca nu ati avut ce mânca si nici apa de baut. Nu suntem noi de vina. Aici este un lagar de munca. Daca veti lucra, veti fi multumiti de traiul pe care o sa îl aveti.” Parintii s-au linistit. S-au gândit ca mai rau decât fusese în ghetou nu avea cum sa fie. Reporter: Care a fost pretextul pentru va separa: cei care aveau sa fie gazati, într-o parte, si cei care urmau sa munceasca, în alta parte? Oliver Lustig: Ni s-a spus ca acolo unde am coborât este gara si ca lagarul este la 3 – 4 kilometri. Ni s-a motivat ca nu au suficiente autobuze sa ne duca pe toti, asa ca ne-au împartit: mamele si copiii sub 14 ani, batrânii si invalizii au trecut de cealalta parte a peronului. Pentru ei, SS-istii au spus ca vor face rost de autobuze. De fapt, cei care au trecut dincolo de peron au pornit direct spre moarte. La numai 1.000 de metri de mers de-a lungul sinelor se aflau camerele de gazare si crematoriile. Reporter: A fost ultima data când v-ati vazut mama si pe cei trei frati mai mici... Oliver Lustig: Pentru mine a fost cea mai puternica rana, nu s-a vindecat niciodata, a sângerat toata viata, va sângera tot timpul. M-am despartit de mama fara sa o sarut, m-am despartit de cei doi frati gemeni, Cornel si Cornelia, de 14 ani, de Valentin, care avea 8 ani, fara sa îi îmbratisez. Un om cu mintea normala nu se putea gândi ca se desparte de toti ai lui pe veci. A fost, însa, o realitate cruda. Din sase în sase ore, alt tren sosea, alti oameni erau gazati. Sase ore, exact cât era necesar ca cei dinainte sa fie selectati, dusi în crematorii, gazati si arsi, iar camera de gazare sa fie aerisita. Reporter: Ce s-a întâmplat cu coloana în care va aflati? Oliver Lustig: Cei buni de munca am pornit spre lagarul nostru, care se afla la 2.000 de metri. Ne-au oprit în fata unei cladiri si ne-au spus sa ne dezbracam în pielea goala. Numai cu pantofii într-o mâna si cureaua în cealalta am intrat înauntru, unde am fost cu totii depilati, tunsi, dezinfectati, apoi am trecut din camera în camera si ni s-au dat haine de Häftling (n. r.: Häftling, cuvânt folosit pentru a-i denumi pe detinutii evrei din lagarele de concentrare naziste) la nimereala. Când am iesit afara, nu ne mai recunosteam, mai ales femeile... Reporter: Care a fost primul contact cu detinutii evrei care se aflau deja în lagar? Oliver Lustig: Când am fost dusi în baraca noastra am gasit alti evrei care dormeau. I-am trezit si i-am întrebat ce înseamna Auschwitz, i-am întrebat unde ne sunt parintii, fratii. Raspunsurile ne-au paralizat. „Nu stiti ce înseamna Auschwitz? Priviti norii de fum – pe ei sunt sufletele familiilor voastre, se ridica spre cer”. Reporter: Cât a durat pâna calvarul a luat sfârsit? Oliver Lustig: Un an. În lagarul de concentrare Birkenau – Auschwitz am stat patru luni. Cu penultimul transport de la Birkenau am fost dus la Dachau. Aici am primit numarul 112.398. La Birkenau se murea prin exterminare în masa, la Dachau se murea individual prin munca extenuanta, de foame, de frig, de boli, prin torturi, împuscat în ceafa, de dor de casa, de libertate ori de dor de viata. Au încercat din prima si pâna în ultima zi sa ne înfrânga mai ales vointa si dorinta de a supravietui, ni s-a spus ca nu mai avem nimic, ca nu mai suntem oameni. Ultima zi de munca, 23 aprilie 1945, a fost ca oricare alta zi în lagar. Nimeni nu banuia ca o sa scapam. În 24 aprilie ni s-a spus ca Reich-ul si Crucea Rosie Elvetiana au încheiat o întelegere prin care aceasta din urma este dispusa sa ne preia. În realitate, urma sa fim cu totii executati. În 27 aprilie 1945, însa, au intrat americanii si chinurile s-au sfârsit. Reporter: Cu ce prilej sunteti la Sibiu? Oliver Lustig: Eu am supravietuit Holocaustului pentru ca am dorit cu încapatânare sa traiesc, pentru a striga în gura mare, sa stie toata lumea ce s-a întâmplat atunci… acolo… la Auschwitz. Zilele acestea (n. r.: saptamâna trecuta) a avut loc la Scoala “Regina Maria” din Sibiu jurizarea concursului “Gânduri, idei, sentimente despre Holocaust”, la care au participat elevi din licee si scoli bucurestene, sibiene, din judetele Târgu Neamt, Cugir, Hunedoara, Alba si altele. Întotdeauna mi-am consacrat timp pentru a ma întâlni cu tânara generatie, fac acest lucru în continuare, pentru ca milioanele de victime nevinovate ale Holocaustului sa se poata odihni în memoria generatiilor de azi si de mâine. Aduc multumiri întregii conduceri a Scolii “Regina Maria” din Sibiu pentru competenta si daruirea cu care educa tânara generatie în spiritul respectarii demnitatii umane, întelegerii interetnice, împotriva intolerantei si a discriminarii. Reprezinta un exemplu pentru întreaga tara. Oliver Lustig Oliver Lustig s-a nascut la 4 noiembrie 1926, în comuna Soimeni, la 26 de kilometri de Cluj. La 3 mai 1944 a fost arestat, împreuna cu familia, de jandarmii horthysti, si dus în ghetoul din Cluj. În 4 iunie 1944 a pornit catre lagarul Birkenau - Auschwitz, unde a ajuns cinci zile mai târziu. În 1945, dupa ce a fost eliberat de armata americana, s-a întors la Cluj, unde si-a dat bacalaureatul în acelasi an, apoi a facut studii de economie politica la Universitatea „Babes-Bolyai”. A intrat în armata în anul 1949 si a lucrat în presa militara pâna la trecerea în rezerva 1986. Este ca general-maior în rezerva. Din 1965 este doctor în istoria doctrinelor economice. A publicat 12 carti pe tema Holocaustului, unele traduse în germana, maghiara, italiana, portugheza, engleza. Magda CACE
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 31 Ianuarie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||
Categorii Obiective
Cele Mai Accesate...
Informatii Utile...
Informatii SibiuVirtual.ro
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Va recomandam: Vacante, Tunisia, Cazare Sibiu, Masini, Joburi in Sibiu , AutoNewsRo, Vacanta ta la un click distanta , Cazare Pensiuni Sibiu , Cazare Sibiu, Meteo Sibiu Credite, carduri, bursa, Turism & HoReCa, Auto | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
