|
Începe vânatoarea directorilor16 Aprilie, 2007 Sibiul suporta criza politica de la Bucuresti. În pozitiile de directori ai celor mai importante institutii deconcentrate sunt noua persoane sprijinite de PD, partid ce se afla acum în opozitie. Alti doi sunt sprijiniti de PC, iar zece sunt ramasi în functie din vremea guvernarii PSD. Singura persoana care avea o functie în administratia locala si care apartinea PLD a fost înlaturata din sistem. Asta în varianta PLD. În varianta PNL, nu a trecut examenul. Cei care se opun liberalilor spun ca este doar primul pas pâna la destituirea tuturor democratilor cu functie. Liberalii spun însa ca nici nu se poate vorbi de asa ceva, iar presedintele interimar al PNL Sibiu, Eugen Mitea, spune ca directorii au posibilitatea în trei luni sa demonstreze ca sunt profesionisti. La doi ani dupa scandalurile legate de înclocuirea directorilor considerati social-democrati, urmeaza o noua amenintare. Vin liberalii în locul democratilor? Liderul PNL Sibiu, Eugen Mitea a declarat în mai multe rânduri ca posturile democratilor nu sunt amenintate si ca au termen trei luni sa demonstreze ca nu sunt membri de partid, ci profesionisti. „sefii deconcetratelor ramân în functii atâta timp cât se pliaza pe programul de guvernare”, a spus Mitea. Cu toate acestea, în mediul politic sibian circula înca de saptamâna trecuta vestea ca liberalii au întocmit deja o lista cu numele celor care ar putea înlocui democratii din fruntea deconcetratelor. Împotriva directorilor democrati sare presedintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea. „Cert este ca au fost promovati pe criterii politice. În România circula un proverb, «cine sapa groapa altuia, cade singur în ea». Cum au ajuns acolo, pot fi si demisi. Nu este însa problema noastra, pentru ca noi suntem în opozitie. Neprofesionistii de la Directia Muncii, de la Directia Finantelor sau psihologul de la Casa Judeteana de Pensii nu au ce cauta acolo”, spune deputatul Ioan Cindrea. Grigore Popescu: „Vreau sa mai ramân” Unul din posturile vizate de Cindrea în discurs îl vizeaza pe Grigore Popescu, fost membru PD, care actualmente ocupa functia de director executiv al Directiei Generale a Finantelor Publice Sibiu. Nu considera ca pozitia îi este amenintata. „Am ajuns în acest post prin concurs. Sunt un functionar public. Am îngradit pe cât posibil sa se faca politica pe culoarele acestei institutii si, atâta timp cât voi mai fi, nu voi permite acest lucru. Nu extista nicio presiune politica asupra mea, nu o sa fiu santajat si nici nu sunt santajabil. Am început sa creez ceva în institutia asta si vreau sa mai ramân”, declara Grigore Popescu. Acesta precizeaza ca se considera un tehnocrat si ca nu a primit nicio hârtie din partea partidului sau superiorilor pe linie de institutie publica, prin care sa i se solicite sa îsi dea demisia. Un PLD-ist a picat deja examenul Tot prin concurs a venit Horatiu Cojocaru în postul de director administrativ al Spitalului Clinic Judetean Sibiu si tot în urma unui concurs a si plecat. PLD-istii sustin ca totul a fost o problema politica. Daca ar fi ramas în PNL, ar fi trecut concursul. Sefa lui, liberala Minerva Boitan, directoarea Spitalului Clinic Judetean spune ca a picat examenul si atâta tot. „Conform legii au avut loc mai multe concursuri pe post pentru posturile de directori. Acestea s-au scos la concurs, domnul Horatiu Cojocaru s-a prezentat, însa nu a trecut examenul. Nici vorba sa fie o chestiune politica la mijloc. Noi suntem prea marunti sa discutam pe astfel de teme. A existat aici o structura de examen de trei probe, din care una scrisa. Horatiu nu a trecut examenul la aceasta proba. Lucrarea a fost vazuta, nu sunt probleme. Aici trebuie sa vina un administrator, nu un om cu carnet de membru de partid”, spune Minerva Boitan. Horatiu Cojocaru a dat de înteles ca totul a fost o afacere politica, însa nu a vrut sa comenteze. „Nu vreau sa comentez nimic, nu sunt genul de om care sa arunc cu gunoaie”, a spus fostul director administrativ al Spitalului Clinic Judetean. Seful direct al acestuia, liderul PLD Sibiu, Cornel Stirbet, spune ca totul a fost o razbunare politica a Minervei Boitan. „Evident ca este ceva politic, venit din partea doamnei Minerva Boitan. Este o razbunare ca urmare a trecerii lui Horatiu la PLD. În sfârsit, toate se platesc în viata”, a declarat Cornel Stirbet. Procese câstigate În 2005, directorii institutiilor descentralizate din Sibiu erau schimbati pe capete. Cei care detinusera functii de conducere sub guvernarea PSD lasau locul liber celor agreati de Alianta D.A. Nu toate schimbarile de sefi au fost facute, însa, cu cap si, mai ales, legal. Dovada sta procesul pe care fostul director al Taberelor Sibiu, Stefan Firu, l-a câstigat în detrimentul Autoritatii Nationale pentru Tineret. Schimbarea directorilor PSD din fruntea institutiilor descentralizate de la Sibiu si-a aratat însa si reversul. Fostul director al Taberelor, Stefan Firu, a câstigat procesul intentat Autoritatii Nationale de Turism (ANT) a primit salarii compensatorii pentru perioada cât a „stat pe tusa”. Instanta a hotarât si repunerea lui Firu într-o functie din cadrul Directiei Judetene de Tineret. Firu a refuzat însa elegant propunerea. Nimeni nu si-a arogat responsabilitatea pentru daunele care vor fi platite lui Firu din banii publici. „Au mai fost câteva astfel de procese în tara, vreo 10, care au fost câstigate, în majoritate de ANT. O sa studiez situatia de la Sibiu, sa vad cui îi apartine vina, daca exista una”, spunea atunci seful Autoritatii Nationale pentru Tineret, Károly Borbely. Un alt caz este cel al fostului deputat PSD, Gheorghe Suditu, care si el sustine ca a câstigat un proces similar cu Directia Muncii. Guvernul României are în pregatire un proiect de lege care prevede înlocuirea sefilor de servicii deconcentrate la fiecare schimbare de guvern, deoarece si acestea sunt posturi politice, chiar daca persoanele care ocupa functiile au dat concurs, a declarat deputatul PNL de Cluj Horea Uioreanu. Potrivit acestuia, înlocuirile ar urma sa aiba loc odata la doi sau patru ani, în functie de schimbarea guvernului. „A avut loc acum o remaniere, este un nou Guvern, cu alta structura. S-ar impune si o schimbare în teritoriu, pentru ca o parte din partidele din 2004 nu mai sunt la guvernare. Functiile au fost ocupate politic, chit ca au fost organizate concursuri, care au fost formale”, a afirmat deputatul liberal. În aceeasi optica se înscrie si recenta Hotarâre de Guvern, privind "mobilitatea prefectilor", a mai sustinut Uioreanu. Directori Propusi de PNL Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Sibiu Sibiu Director executiv Nicolae Troanca Directia de Sanatate Publica Sibiu Director executiv Ioan Manitiu Directia Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Director executiv Cornel Muntean Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Director executiv Ioan Aleman Inspectoratul Judetean în Constructii Inspector sef Sorin Inocentiu Serbu Oficiul perntru Protectia Consumatorilor Director executiv Ilie Mitea Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Director executiv Mircea Cretu Oficiul Judetean de Consultanta Agricola Director executiv Mircea Opris Directori propusi de PD Directia de Munca Solidaritate Sociala si Familie Sibiu Sibiu Director executiv Duca Vasile Directia Generala a Finantelor Publice Sibiu Director executiv Grigore Popescu Directia pentru Sport a Judetului Sibiu Consilier Simona Mihailescu Biroul Vamal Sibiu Sibiu Sef birou vamal Ioan Bota Sistemul de Gospodarire a Apelor Râmnicu-Valcea Filiala Sibiu Director Daniela Stoica Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Director general Adela Cojan Directia pentru Tineret Sibiu Stefan Claudiu Spînu Director general SNTGN TRANSGAZ SA Medias Director general Florin Munteanu ANM - Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Director Ion Popescu Directori propusi de UDMR Inspectoratul Teritorial de Munca Inspector sef Francisc Szombatfalvi-Torok Director SNGN ROMGAZ SA Medias Alexa Jakob Directori propusi de FDGR Inspectoratul Scolar Judetean Sibiu Inspector scolar general Christine Manta-Klemens Directia Silvica Sibiu Sibiu Director Robert Blaj Directori ramasi în posturi din perioada PSD Directia Jud.pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Sibiu Sibiu Dir. executiv Vasile Crisan Agentia Regionala de Protectia Mediului Sibiu Sibiu, Dir. executiv Dumitru Ungureanu Garda Financiara Comisar sef Nicu Florescu Directia Judeteana de Statistica Dir. executiv Ioan Mircea Muresan Directia Judeteana a Arhivelor Nationale Dir. executiv Alexiu Tatu Inspectoratul ptr. Situatii de Urgenta "Cpt. Dumitru Croitoru" Inspector sef Florian Chioar Centrul Militar Judetean Comandant Mihai Adrian Zisu Oficiul Judetean de Posta Sibiu Sef oficiu judetean Trânbitas Ioan Garda Nationala de Mediu - Comisariatul Regional Sibiu Comisar regional Ion Vasilescu Agentia pentru Protectia Mediului Sibiu Director executiv Ionel Stelian Naicu Propusi de PC SC FDFEE ELECTRICA TRANSILVANIA SUD SA Director Iacob Blagu Casa Judeteana de Pensii Director Viorel Aldea Alin BRATU
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 16 Aprilie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||