|
,,A arbitrat cel mai bun”29 Mai, 2007 Dupa cele 90 de minute ale celui mai important meci al sezonului de liga a patra sibiana, AS Cisnadie-CS Sibiu 1-0, antrenorul învinsilor a explodat fata de prestatia ,,centralului” Marius Lungu, pe care l-a acuzat ca a tras vizibil pentru ca formatia antrenata de Jean Gavrila sa câstige derbiul pentru barajul de promovare în C. ,,De o luna de zile spunem celor de la asociatia judeteana sa ne delege oricare alt arbitru, dar nu s-a vrut. Stiam ce va face, pentru ca tot el ne-a arbitrat si în tur, când am pierdut la fel. Unul ca el nu ar trebui sa aiba voie nici macar în preajma stadionului, dar sa mai si arbitreze”, a fost declaratia tehnicianului Simion Poplacean. Ieri, presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal (AJF) Sibiu, a tinut sa raspunda acuzatiilor care au vizat organismul pe care îl conduce. ,,Cred ca toata lumea a vazut exact ce s-a întâmplat la meci si nu poate spune ca rezultatul final a fost viciat de catre arbitri. Cine nu stie, sa consulte caseta meciului, care vorbeste exact despre cele petrecute la Cisnadie”, au fost primele cuvinte ale lui Traian Marcu. Presedintele AJF Sibiu considera delegarea lui Marius Lungu la acest derbi drept cea mai buna varianta care putea fi aleasa în acest moment: ,,Marius Lungu este cel mai bun arbitru de centru al judetului în acest moment si mi se pare firesc ca el sa fie delegat la o partida cu asemenea miza. În plus, ne-am consultat anterior cu ambele echipe pentru a gasi cea mai buna solutie. Concluzia a fost sa alegem între Lungu si Bordean, însa, cum ultimul nu era liber, am ales cealalta varianta. Domnul Poplacean sa nu uite ca acelasi Lugu i-a arbitrat si cu Agnita si au câstigat atunci cu 3-1”, a adaugat seful Asociatiei judetene, care a încheiat: ,,Daca face astfel de acuze nefondate, domnul Poplacean este lipsit de caracter. Au învatat de la cei mai mari, din prima liga, doar sa atace”. Derbiul ligii judetene s-a încheiat cu 1-0 pentru AS Cisnadie, formatie ce si-a câstigat astfel dreptul de a participa la barajul pentru promovarea în C. Adversarii de la CS Sibiu au protestat tot meciul fata de unele decizii considerate injuste ale lui Lungu, pentru ca la final sa conteste unicul gol al partidei, marcat de Atodiresei, în minutul 80. Bogdan BRÂNZA
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 29 Mai, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||