|
138.296 de sibieni suspendati de Parlament
20 Aprilie, 2007
 138.296 este numarul sibienilor care, în decembrie 2004, l-au ales pe Traian Basescu pentru un mandat de cinci ani în fruntea tarii. Ieri, majoritatea parlamentara a întors votul, si iar Base este suspendat la jumatatea mandatului. Sibienii reactioneaza. Oamenii de afaceri condamna decizia. Nicolae Vacaroiu devine presedinte interimar al României si patronul Sibiului, Capitala Culturala Europeana. Sibienii au fost chemati ieri la miting în Piata Mare, dar nimeni nu a reactionat.
Potrivit statisticilor oficiale, 66,99 la suta din cei 206.438 de sibieni care s-au prezentat la alegerile prezidentiale din decembrie 2004 au votat pentru Basescu, presedinte pe timp de cinci ani. Cele 66,99 la suta reprezinta cel mai mare procentaj obtinut de Basescu în vreun judet din România, la ultimele alegeri prezidentiale. Ieri, majoritatea parlamentara a decis, cu 322 de voturi „pentru” si 108 „împotriva” ca presedintele Basescu sa fie suspendat. Fiecare segment al populatiei din Sibiu a reactionat la aceasta decizie. Printre urmarile directe ale acestei decizii se numara si faptul ca programul Sibiu, Capitala Culturala Europeana nu va mai fi patronat de Traian Basescu, ci de Nicolae Vacaroiu, viitorul presedinte interimar. În plus, Bursa de la Sibiu a reactionat imediat la decizia din Parlament. Mai mult, o parte a societatii civile din Sibiu sustine ca decizia forului legislativ poate afecta chiar si turismul. ZIARUL de Sibiu a trecut în revista si opiniile parlamentarilor sibieni. Potrivit statisticilor oficiale, 66,99 la suta din cei 206.438 de sibieni care s-au prezentat la alegerile prezidentiale din decembrie 2004 au votat pentru Basescu, presedinte pe timp de cinci ani. Ieri, majoritatea parlamentarilor a decis, cu 322 de voturi „pentru” si 108 „împotriva” ca presedintele Basescu sa fie suspendat. Fiecare segment al populatiei din Sibiu a reactionat la aceasta decizie.
Societatea civila: turismul o sa aiba de suferit
Bucur Bogdan, coordonator de programe în cadrul Asociatiei ProDemocratia Club Sibiu, crede ca suspendarea presedintelui îsi va lasa amprenta si asupra programului Sibiu, Capitala Culturala Europeana 2007. „În principiu, probabil ca o sa aiba de suferit si turismul. Iar datorita faptului ca, la Sibiu, Basescu are o imagine buna, cred ca din aceasta zona vor fi generate nemultumiri mai mari decât în alte parti ale tarii”, declara Bogdan. El considera ca majoritatea nemultumirilor se vor îndrepta catre partidele politice, prin faptul ca Parlamentul este cel care a dus la îndeplinire suspendarea presedintelui. „De altfel, cred ca Parlamentul nu are o viziune clara asupra a ceea ce se va întâmpla în viitorul apropiat”, adauga reprezentantul APD Club Sibiu.
Urmeaza mediul de afaceri
Directorul de productie al Bramac, Stelian Ticusan, spune ca, deocamdata, asupra mediului de afaceri din Sibiu nu se resimte decizia de ieri a Parlamentului. „În rest, sunt dezamagit de ceea ce s-a întâmplat la Bucuresti. Sunt niste razbunari pe care nu le pot accepta. Mi se pare cea mai mare prostie ce s-a întâmplat în România postdecembrista”, a declarat Stelian Ticusan. Presedintele Bursei de la Sibiu, Teodor Ancuta, fost vicepresedinte al organizatiei judetene a Partidului Umanist, actualul Partid Conservator, crede ca suspendarea presedintelui va avea efecte dezastruoase pentru economia României. Ancuta arata ca efectele instabilitatii politice s-au facut deja simtite pe pietele bursiere si considera ca efectele negative vor fi amplificate ca urmare a deciziei luate ieri de catre Parlament. În calitate de presedinte al bursei sibiene Ancuta apreciaza ca înrautatirea ratingului de tara va fi primul efect major al scandalurilor politice din aceste zile. „Ratingul de tara va fi afectat. Înrautatirea ratingului de tara va avea efecte nefaste pentru România si eu zic ca acest lucru va continua pâna când vom intra din nou în monitorizarea Uniunii Europene. Investitorii straini vor fi mai reticenti în privinta României, ca urmare a acestor evenimente si a posibilei micsorari a ratingului de tara”, spune Ancuta. În opinia presedintelui bursei din Sibiu, parlamentarii nu ar fi trebuit sa duca la capat demersurile pentru suspendarea presedintelui. „În loc sa încercam sa folosim toti acesti bani care vin de la Uniunea Europena, pentru dezvoltarea României, noi nu ne ocupam decât de scandaluri politice. Sunt foarte multi bani pe care trebuie sa îi folosim. Aceasta ar trebui sa fie preocuparea principala, nu jocurile politice”, apreciaza Ancuta, care precizeaza ca bursele sufera de ceva timp din cauza evenimentelor politice.”Pe bursa, efectele sunt de lunga durata. Actiunile au scazut deja. Si leul a început sa piarda din taria pe care o avea. În instabilitate politica si investitorii sunt mai reticenti si se retrag de pe bursa”, arata Ancuta. Efectele negative ale suspendarii presedintelui si ale schimbarilor din Guvern, se vor resimti la nivelul tuturor structurilor de stat, centrale sau locale, în opinia presedintelui bursei sibiene. Fostul membru al PC spune ca nu va mai fi un actor politic si crede ca presedintele a fost suspendat din cauza ca a gresit strategia în relatia cu parlamentarii. „Eram convins de suspendarea lui Basescu. S-a apucat de toti si de toate partidele. Aici a gresit. Se pare ca poporul român nu merge decât pe dictatura”, declara Ancuta.
Vacaroiu, patronul Sibiului, Capitala Culturala Europeana
Din punct de vedere organizatoric Capitala Culturala Europeana se afla sub patronajul presedintelui României, Traian Basescu pâna ieri. Suspendarea din functie a acestuia anunta înca de pe acum sa aiba repercusiuni asupra manifestarilor anuntate a se desfasura în cadrul Capitalei Culturale. Spre exemplu, întâlnirea sefilor de state din Sud-Estul Europei, programata pentru data de 8 iunie, ar putea fi periclitata. “Aici este o problema pentru ca reuniunea se face la invitatia presedintelui României iar acum este destul de dificil de spus cine va mai lansa invitatiile catre presedinti”, ne-a declarat Sergiu Nistor, comisarul guvernamental pentru programul Sibiu Capitala Culturala Europeana. În ciuda acestui fapt, Nistor crede ca suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu nu va afecta în rest, prea mult, Capitala Culturala. “Presedintele este patronul programului cultural si situatia creata nu este una dintre cele fericite, dar esential este ca sibienii si turistii straini sa beneficieze de acest program si aiba satisfactii în urma lui”, mai arata Sergiu Nistor. Presedintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, crede, însa, ca invitarea presedintilor Europei la Sibiu si patronatul Capitalei culturale pot fi sarcini îndeplinite si de presedintele interimar al României, Nicolae Vacaroiu. „Tara va avea un presedinte interimar, în persoana lui Nicolae Vacaroiu. Acesta poate îndeplini foarte bine astfel de sarcini”, a declarat Cindrea.
Chemati la miting. Degeaba
Ieri dupa-amiaza, un mesaj electronic transmis prin Yahoo Messenger îi invita pe sibieni la un miting pro-Basescu, care urma sa se desfasoare tot ieri, la Sibiu, în Piata Mare, la ora 18.30. Mesajul cu textul "Miting anti PSD, PNL, PC în Piata Mare la 18:30" a fost transmis la mai putin de 20 de minute dupa anuntarea suspendarii presedintelui Traian Basescu, fara ca originea lui sa fie cunoscuta, un mesaj similar fiind trimis si la Cluj-Napoca. Partidele politice din Sibiu, care sunt de partea presedintelui - PD, PLD - neaga ca ideea ar fi pornit de la ele. Cu toate ca pentru Basescu au fost lansate si câteva SMS-uri, pâna la lasarea întunericului, în Piata Mare a Sibiului nimeni nu a venit pentru a-l sustine pe Basescu.
„Îl sustinem pe Basescu”
„Eu cred ca se poate sa mai traim bine, daca este Traian Basescu presedinte. Nu cred ca se va ajunge ca, dupa ce a fost suspendat abuziv, presedintelui sa i se interzica tot abuziv sa candideze. Acesta este un lucru care se poate întâmpla într-o republica bananiera. La nivelul partidului nu am discutat despre ce masuri vom lua de acum înainte. S-a stabilit însa ca, în ipoteza în care Traian Basescu va candida, sa îl sustinem.” - Cornel Stirbet, deputat PLD
„Mitingurile, o prostie”
„Mitingurile anuntate sunt o prostie. Nu mai suntem în 1989. Trebuie sa dam dovada de maturitate politica. Lupta politica nu se mai duce în strada. Se duce în Parlament, se duce la Curtea Constitutionala.” - Ilie Stoica, senator PC
„No comment”
„O spun pe un ton dezamagit. Nu am participat la vot. Deocamdata, zic sa mai asteptam, suntem într-o situatie intermediara.” - Ovidiu Gant, deputat FDGR
„Presedintele a încalcat constitutia”
„Sunt convins ca o buna parte din sibienii care l-au votat pe Traian Basescu sunt, acum, dezamagiti. Eu cred ca prin acest vot, am demonstrat faptul ca statul de drept a functionat.” - Ioan Cindrea, deputat PSD
„Fara justificare”
„Suspendarea presedintelui României nu are niciun fel de justificare. Sunt convinsa ca electoratul, atunci când va fi chemat la urne, va vota covârsitor de partea presedintelui României, pentru reforma si pentru legalitate.” - Raluca Turcan, deputat PLD
„S-a ajuns prea departe”
„A fost un joc politic limpede creionat, ca si la scoaterea PD-ului de la Guvernare de catre Tariceanu. Este dreptul constitutional al Parlamentului sa trateze un astfel de subiect, dar se va întoarce ca o arma împotriva Parlamentului. Eu sunt convins ca sibienii tin la presedintele Traian Basescu.” - Nicolae Neagu, senator PD
„Avem nevoie de liniste”
„Am votat pentru suspendare. Cred ca nu s-a înteles nicio clipa ca noi reprezentam, de fapt, democratia. Nu toti suntem hoti. Eu nu am ceva cu persoana domnului presedinte, nu ne-a dictat nimeni cum sa votam. Iar votul a fost zdrobitor.” - Ruxandra Jipa, deputat PRM
„Vor fi efecte negative”
„Nu sunt multumit de rezultatul votului din Parlament. Bursa de la Bucuresti am urmarit-o, a închis negativ. A fost o decizie a Parlamentului, un parlament legal constituit. Noua nu ne ramâne altceva decât sa respectam aceasta decizie luata. Noi, administratia, ne vom vedea de treaba si vom încerca sa reducem din toate efectele negative care decurg din aceasta decizie. Daca avem o maturitate politica putem sa rezolvam situatia. Daca nu, nu.” - Eugen Mitea, presedintele PNL Sibiu
ZIARUL de Sibiu
Cuvinte cheie:
|
2007
|
|
Selectia actuala de stiri este: Aprilie, 2007 |
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 20 Aprilie, 2007 |
|
Anunturi Gratuite
|
 |
|
Azi, 00:35
|
|
|
Azi, 00:33
|
|
|
Azi, 00:33
|
|
|
Azi, 00:31
|
|
|
Azi, 00:29
|
|
|
Azi, 00:27
|
|
Ultimele Sectiuni Adaugate
|
|