|
AND promite îndreptarea valurilor23 August, 2007 Portiunea de drum national 1, aflata între localitatile Saliste si Apoldu, cu denivelari serioase, este de mai bine de doi ani în atentia autoritatilor. Aici, pe o lungime de câteva zeci de metri soseaua este atât de denivelata, încât soferii care cunosc tronsonul s-au si obisnuit sa încetineasca si sa se deplaseze cu nu mai mult de 20 de kilometri la ora pentru a nu-si strica masinile. Mai grav este însa cu cei nestiutori, care trec prin zona doar accidental, asa cum s-a întâmplat duminica seara, când exact aici a avut loc un accident în lant soldat cu trei raniti. Din cauza traficului greu, asfaltului de proasta calitate si a pamântului ce sta sa se surpe, carosabilul arata mai mult a poteca de munte decât a drum national. „E criminal ce denivelari sunt aici. Nu seamana a drum national acesta”, spune o soferita. Semnalizari inutile Politistii sibieni sustin ca în zona, chiar daca denivelarile sunt marcate, iar soferii sunt avetizati din timp de faptul ca urmeaza o portiune cu denivelari, în zona au loc destul de multe accidente rutiere. „De doi ani de zile noi am trimis 9 adrese catre AND în care sesizam despre aceasta problema. Evident ca aceste 9 adrese s-au referit special la acele denivelari, dar am trimis si altele. Iar adresele pe care le-am facut au fost trimise si la Prefectura. Prima a fost trimisa de noi în 7 iunie 2005 iar ultima în 5 august 2007”, spune subinspectorul Lucian Muntean, seful Inspectoratului Judetean de Politie. AND îndeamna la reprectarea indicatoarelor Chiar daca s-au facut adrese peste adrese, AND a reusit abia acum, la 2 ani, sa faca un pas mic, în rezolvarea acestei grave probleme. Specialistii sibieni de la drumuri se apara la rândul lor si spun ca decizia în acest sens trebuie luata la Bucuresti. Chiar daca problema a ajuns si la urechile sale, Gheorghe Mihai, seful Districtului Drumuri Nationale, sustine ca doi ani de zile nu a putut face mare lucru. „Drumurile Nationale nu reactioneaza numai la asemenea adrese. Alaturi de alte documente, acestea sunt puse la dosar pentru programul de finantare. Totul trebuie decis la nivel de Companie. S-a aprobat studiu de fezabilitate si asteptam studiul în faza de proiect si în functie de fonduri si daca vremea va fi buna sper ca în curând sa înceapa executia lucrarii” spune Gheorghe Mihai, seful Districtului Drumuri Nationale Sibiu. De asemenea Mihai sustine ca acest demers l-a început de doi ani de zile si a încercat sa introduca acea portiune de drum pe lista calamitatilor naturale, datorita faptului ca terenul din acea zona prezinta risc de alunecare. Pâna una alta soferii care trec prin aceasta zona nu au ce face decât sa respecte regulile de circulatie care atentioneaza ca urmeaza o zona cu denivelari. Asta chiar daca denivelarile ar putea fi reparate. „Cel mai bine pentru soferi ar fi sa vada si sa utilizeze acele indicatoare si restrictiile care se impun în acea zona, care este semnalizata”, mai spune seful Districtului Drumuri Nationale. Duminica seara, doua microbuze cu nuntasi si un autoturism s-au ciocnit puternic din cauza asfaltului denivelat si nereparat de ani de zile. Gabriela ROMAN
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 23 August, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||