|
Ansamblu rezidential de vânzare06 Decembrie, 2007 Proiectul si terenul ansamblului rezidential din Saliste, ce ar fi trebuit dezvoltat de firma Solventa Investments, este scos pe piata, la un pret de aproape trei ori mai mare decât cel mediu al terenului din zona. Solventa Investments anunta în octombrie 2006 ca urma sa investeasca 2 milioane de euro în amenajarea unui complex de case în Saliste, pe un teren de 14.000 de metri patrati. Termenul de finalizare era fixat la doi ani, adica ansamblul ar fi trebuit sa fie gata, potrivit planurilor initiale, la finele anului viitor. La un an de la anuntarea proiectului, Solventa Investments scoate la vânzare terenul de 14.000 de metri patrati, prin mai multe agentii imobiliare, laolalta cu proiectul, la un pret negociabil de 21 euro pe metru patrat. În acest moment, pretul unui metru patrat în zona se vinde în medie, cu 8 pâna la 10 euro, dupa cum sustin agentii imobiliari. Gustav Hamlescher, managerul general al Solventa Investments, spune ca pretul ridicat de vânzare se datoreaza tocmai faptului ca pentru terenul respectiv exista si un proiect de constructie a unui ansamblu rezidential. “Am avut probleme cu niste firme si de aceea nu am demarat proiectul. Ansamblu se va realiza, pâna la urma. Cautam un investitor. Îl vom realiza împreuna”, a declarat Gustav Hamlescher. Potrivit proiectului initial, cartierul rezidential ar fi trebuit sa fie format din 26 de vile, cu parter si mansarda si o suprafata utila între 130 si 160 de metri patrati. ANSAMBLUL gândit de cei de la Solventa Investments ar fi trebuit sa constituie o premiera în domeniu, prin sistemul de încalzire alternativ, folosit. Astfel, din cauza faptului ca în zona nu exista gaz, proiectantul a venit cu ideea folosirii sistemului de încalzire din pamânt. Practic, sistemul se bazeaza pe caldura înmagazinata de pamânt, pe timpul verii. Energia soarelui, depozitata în scoarta terestra asigura o sursa de energie fara sfârsit, pentru pompa geotermala. Specialistii companiei germane Solart International arata ca exista mai multa energie sub fiecare cladire decât este necesara pentru încalzire si racire. Pe tot parcursul anului, la câtiva metri în adâncime, temperatura pamântului ramâne aproximativ constanta. Pompa geotermala valorifica aceasta temperatura constanta pentru a încalzi eficient locuinta. Pompele geotermale de climatizare sunt, în esenta, dispozitive electrice de încalzire si racire care transmit caldura în si din pamânt printr-un proces de refrigerare. Pompele de climatizare sunt pe piata internationala de mai bine de 50 de ani si functioneaza în acelasi mod ca un frigider si ca un aparat de aer conditionat. La alta scara. În timpul iernii caldura este absorbita din pamânt printr-un circuit de tevi îngropate sau prin sonde de pompare a apei de fântâna în pompa geotermala. Mecanismul pompei geotermale concentreaza aceasta energie si o transmite în locuinta, sub forma de aer si apa calda. Vara, procesul este inversat. Excesul de caldura din cladire este extras de pompa de caldura si este dispersat în pamânt. Laurentiu PARNICA
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 06 Decembrie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||