|
Apa se împarte în doua13 Iulie, 2007 Toti primarii din sudul judetului se vor întâlni saptamâna viitoare pentru a pune bazele unei asociatii regionale dupa modelul Asociatia Apa Târnavei Mari, din zona Mediasului. Asocitia va trebui constituita pentru a putea accesa fonduri europene în vederea proiectelor de introducere a retelelor de apa si canalizare. „Daca noi consideram ca sunt bune astfel de asociatii, acum a devenit evident ca ele sunt necesare. Problema este ca pentru fiecare operator regional trebuie sa existe o singura asociatie de localitati. În nordul judetului avem un operator si asociatia corespondenta, mai ramâne sa facem una în sud”, a declarat Martin Bottesch, presedintele Consiliului Judetean. În sedinta extraordinara de ieri, consilierii judeteni au aprobat câteva hotarâri referitoare la Asociatia Apa Târnavei Mari, prin care au operat modificari necesare crearii cadrului institutional adecvat, solicitat de institutiile europene pentru a putea acorda finantari. Din datele de pâna acum se contureaza tot mai clar faptul ca în judetul Sibiu vor ramâne doar doi operatori regionali în domeniul retelelor de apa si canalizare. Unul dintre acestea va fi, într-o mare probabilitate, SC Apa-Canal SA, pentru zona de sud a judetului, iar în zona de nord va actiona SC Apa Târnavei Mari SA. Daca pentru primul nu este clar, înca, ce localitati va cuprinde, în SC Apa Târnavei Mari SA va avea în administrare retelele si canalizarile din zona Medias, Agnita, Dumbraveni si Copsa Mica. caseta-citat „Pentru fiecare operator regional trebuie sa existe o singura asociatie de localitati. În nordul judetului avem un operator si asociatia corespondenta, mai ramâne sa facem una în sud”, Martin Bottesch Traian DELEANU
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 13 Iulie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||