|
Atac la cei 327
25 Aprilie, 2007
 Deputatul PLD, Raluca Turcan, a atacat ieri în termeni duri parlamentarii PSD-PNL-PRM-PC-UDMR, care au aprobat amendamentele PSD la legea referendumului.
Prin amendamentele propuse de deputatii social-democrati, referendumul pentru suspendarea presedintelui va fi reluat în cazul în care nu se vor prezenta în primul tur jumatate plus unu din numarul de alegatori. Proiectul a trecut dupa ce 327 de parlamentari au votat în favoarea propunerii PSD. „Dupa ce l-a suspendat pe presedintele tarii, dupa ce a suspendat cetatenii prin anularea votului lor din 2004, dupa ce a suspendat Curtea Constitutionala prin ignorarea completa a deciziilor ei, astazi, coalitia PSD-PNL-PRM-PC-UDMR suspenda România prin dispretul total fata de legi”, spune Raluca Turcan. Deputatul PLD sustine ca prin amendamentele proiectate de PSD si PRM si sustinute de partenerii lor din PNL, PC si UDMR referitoare la modificarea neconstitutionala a legii referendumului, demonstreaza determinarea totala a acestei conjuratii politice sa împiedice cu orice pret revenirea lui Traian Basescu la Cotroceni. „Condamn public felul în care colegii mei parlamentari din coalitia neagra au înteles sa-si foloseasca mandatul si încrederea acordate de cetatenii care i-au votat pe liste, pentru a rezolva vendete politice, contrare interesului public. În calitate de parlamentar al Partidului Liberal Democrat voi sesiza organismele internationale, ambasadele statelor membre UE si NATO în România cu privire la aceste abuzuri incalificabile ale coalitiei parlamentare PSD-PNL-PRM-PC-UDMR fata de statul de drept”, a mai spus Raluca Turcan.
Constitutia modificata
PSD si PNL lucreaza la modificarea Constitutiei, prin transformarea României în republica parlamentara. La acest proiect lucreaza doua echipe separate, ale PNL si PSD, potrivit declaratiilor a patru deputati din ambele grupuri parlamentare, care au tinut sa-si pastreze anonimatul, si care au fost citati de site-ul hotnews.ro. Cele doua partide vor sa gaseasca solutii pentru trecerea modificarii Constitutiei atât prin Parlament, unde e nevoie de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere, cât si la referendumul necesar.
(A. B.)
Cuvinte cheie:
|
2007
|
|
Selectia actuala de stiri este: Aprilie, 2007 |
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 25 Aprilie, 2007 |
|
Anunturi Gratuite
|
 |
Momentan nu sunt anunturi
Ultimele Sectiuni Adaugate
|
|