|
Bolizii sosesc la Sibiu18 Iulie, 2007 Echipajele înscrise pentru cel mai dificil raliu al sezonului, Raliul Sibiului Pirelli, ajung astazi pe malurile Cibinului pentru primele recunoasteri ale traseului.
Cea mai solicitanta cursa din calendarul FRAS a ajuns pe ultima suta de metri. Cele peste 50 de echipaje care si-au anuntat prezenta la startul Raliului Sibiului sosesc în oras pentru primele teste pe circuitul infernal din împrejurimile capitalei culturale europene. Prezenta numelui Pirelli, care sarbatoreste 100 de ani de aparitii în sporturile cu motor, alaturi de sigla raliului sibian obliga si mai mult în acest an, când concurenta, dar mai ales rezistenta competitorilor va fi dusa la extrem. Organizatorii au stabilit pentru astazi primele sesiuni de recunoasteri, urmatoarele având loc mâine, ultima zi înaintea startului oficial. În intervalul 10:00-23:30, respectiv 10:00-16:00, toti pilotii care vor ataca primul loc al celei de-a saptea etape a CN de raliuri 2007 vor parcurge tururile de acomodare cu cel mai greu traseu din România. Acesta nu a suferit aproape deloc modificari fata de editia anterioara, singura adaugire fiind repetarea superspecialei din deschidere, de pe circuitul de autocross din cartierul Strand, si la închiderea competitiei, când se stabileste clasamentele finale pe fiecare grupa. Tocmai de aceea, concurentii din acest an se asteapta sa întâmpine serioase probleme tehnice din cauza solicitarii la care vor fi supuse masinile.
Tot Aur?
Si acum, ca si în 2006, principalii candidati la locul întâi vor fi Titi Aur, un obisnuit câstigator la Sibiu, si Marco Tempestini, însa nu vor fi evitati si alti piloti prezenti în topul intern provizoriu, precum liderul la general, Bogdan Marisca, Dan Gârtofan sau Alexandru Pitigoi. ,,Anul acesta am ramas cam în urma cu punctele si obiectivul meu este clar locul 1. Îmi place mult faptul ca raliul începe si se termina cu superspeciala. Asta înseamna mai mult spectacol pentru public, iar Raliul Sibiului Pirelli este renumit pentru publicul numeros care se aduna pe fiecare proba speciala”, a declarat Titi Aur. Nici italianul Tempestini nu concepe altceva decât victoria: ,,Stiu ca va fi o competitie dificila pentru ca am concurenti foarte puternici, cu multe victorii aici, la Sibiu. Sunt optimist însa, pentru ca am încredere în setarile masinii mele, în anvelopele Pirelli, precum si în experienta si stilul meu de pilotaj care sunt mai potrivite unei etape de macadam”. Sibiul va fi reprezentat de toate echipajele de frunte: Sorin Badea/Sorin Itu, Jean Tatu/Levente Csegzy, Cipi Savu/Serban Tomita, alaturi de mai tinerii lor colegi Victor Dimitriu/Cristian Coica, Catalin Bucur/Dan Magos si navigatorul Alex Popidan, care va concura în dreapta lui Iosif Ferenti. Va absenta de la start debutantul din acest an Razvan Hulea,în timp ce Bogdan Iancu si Horatiu Baltador vor evolua în deschidere, în afara competitei.
Bogdan BRÂNZA
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 18 Iulie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||