|
Bucurosi pentru un punct acasa11 Aprilie, 2007 Oficialii si fotbalistii de la Atletic si-au facut planurile astfel încât, în Vinerea Mare, sa obtina cele trei puncte cu Sanatatea Cluj pentru a petrece în liniste sarbatorile pascale. Misiune usor de îndeplinit, câta vreme adversara era una dintre codasele seriei a cincea. În minutul doi, când lumea înca venea spre stadionul de lânga Obor, Ionut Fratila l-a gasit excelent pe Barbat cu o minge în adâncime pe stânga, fostul jucator al FC Sibiu a pornit într-o cursa nebuneasca spre poarta adversa si, dupa ce si-a lasat în urma oponentii, a sutat cu exteriorul piciorului drept la coltul lung, imparabil pentru portarul Bagiu. Clujenii nu acuza lovitura primita si se napustesc spre buturile aparate de Pîrvu. Dupa doar doua minute de la deschiderea scorului, Gabor de la Sanatatea executa periculos o lovitura libera de la 25 metri si goalkeeperul sibian retine cu dificultate. În minutul 23, are loc cea mai periculoasa ocazie a oaspetilor, prin atacantul Gaspar, care surprinde neatenta defensiva gazda, îl lobeaza pe Pîrvu iesit în întâmpinare la 11 metri, dar centralul refuza sa acorde penalti la interventia întârziata a ultimului. În repriza secunda, scenariu a fost identic: Atletic inexistenta la poarta aparata de un pusti de 16 ani, neîncercat nici macar cu suturi de la distanta, si clujenii mereu atacând careul sibian, în cautarea egalarii. Care a picat în minutul 72, când Nicula, cel mai bun de pe teren la acest meci, a reusit la cei 1,65 metri ai sai sa se înalte în careu pe centrare mai sus decât toti fundasii Atleticului si sa o împinga inteligent în plasa. Acelasi Nicula a fost motorul Sanatatii pâna la final, când gazdele s-au bucurat mult ca au scapat cu egal din acest joc. ,,Am fost penibili si trebuie sa fim multumiti ca, astazi, am câstigat un punct, nu am pierdut doua. Ce bine era sa avem si noi liniste de Pasti. Le-am tot tinut partea jucatorilor pâna acum, sa nu fie amendati. Deja nu ma mai intereseaza. Trebuie sa ne gândim de acum ce vom face la anul”, a declarat la conferinta de presa antrenorul Nelutu Luca. Au lipsit de la Atletic Popusoi, întindere, Demian, suspendat, si Galea, care a plecat la munca în strainatate si nu va mai juca fotbal în acest campionat. Atletic Sibiu: Pîrvu – Ov. Popa (Motronea, 85), Bâra, Andrei, R. Munteanu – I. Fratila, Cl. Moldovan, Codrin – Ad. Popa, Fanatean, Barbat (Schiopu, 74). Sanatatea Cluj: Bagiu – Simon, Craciun, Hoca – Molnar, Gabor, Marcu, Manescu, Kiss – Gaspar (Madrea, 90+1), Nicula. Bogdan BRÂNZA
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 11 Aprilie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||