|
Centralele termice au atins pretul minim03 Aprilie, 2007 Daca în urma cu cinci ani, pretul mediu al unei centrale termice era în jur de 3000 – 3.500 de lei (30-35 milioane de lei vechi), în acest moment, pretul mediu al centralelor termice este în jurul sumei de 2000 – 2.400 de lei, în functie de tipul de centrala. Acest lucru înseamna ca procentul de ieftinire al centralelor termice, luând în considerare ultimii patru - cinci ani, este de pâna la 25 la suta. Unul din principalii factori care au dus la aceasta ieftinire este cresterea puterii leului românesc, în raport cu moneda europeana, în special în ultimii doi ani. Pe de alta parte, însa, producatorii de centrale termice au contribuit si ei la micsorarea, în timp a pretului. Astfel, potrivit lui Marius Alex, directorul firmei Media Ringer, specializata pe comercializarea de sisteme termice, producatorii din vest au început, la un moment dat, sa ajusteze costul de productie în functie de conditiile pietelor din estul Europei, inclusiv cea din România. “Producatorii din piata vestica aveau produse destinate pietei din vest. Ei s-au adaptat apoi pietei estice, diminuând costul de productie. Acesta este unul din factorii care au dus la scaderea pretului centralelor termice. Un mare aport l-a avut si scaderea euro, în raport cu leul”, arata Marius Alexa. De aceeasi parere este si Marcel Tulban, directorul Com – Prest Sibiu. Acesta considera însa ca un alt factor care a dus la ieftinirea centralelor este intensificarea concurentei de pe piata, în ultimii ani. “Trebuie sa tinem cont si de faptul ca s-a marit concurenta, în domeniu, în ultimii ani. În plus, centralele termice s-au mai ieftinit si datorita faptului ca au început sa se produca si în România, fapt care a diminuat din costurile de productie. Scaderea euro are de asemenea un aport important”, spune Marcel Tulban. Cererea ramâne constanta În ceea ce priveste cererea de pe piata sibiana, expertii din domeniu arata ca aceasta s-a diminuat în ultima perioada, dar nesemnificativ. “Cerere înca exista pe piata, poate putin mai mica decât în anii precedenti. Multi dintre cei care au cumparat centrale termice în urma cu doi – trei ani se gândesc acum sa le schimbe. În acelasi timp, exista o cerere importanta din partea celor care locuiesc la case”, explica Marius Alexa, directorul Media Ringer. Ritmul ridicat de constructii de pe piasa sibiana contribuie la mentinerea aproape neschimbata a cererii de centrale termice, dupa cum crede Marcel Tulban, reprezentantul Com – Prest. “Într-adevar, exista persoane care îsi schimba acum centralele termice achizitionate în anii anteriori, care nu au aceeasi calitate cu cele de azi si pentru care clientii nu beneficiaza de avantajele oferite astazi, ma refer la garantie sau service. Acest segment are însa o pondere foarte mica în cererea de pe piata. Multe cereri vin din partea celor care locuiesc în cladirile noi. Se construiesc ansambluri rezidentiale, case. Exista acum cereri pentru centrale de cladire, desi nu suficient de multe încât sa provoace o ieftinire a acestor tipuri de centrale”, precizeaza Marcel Tulban. Alternative ecologice Piata sistemelor de încalzire si a celor de furnizare a apei calde a evoluat în ultimii ani. Companiile au început sa vina cu solutii noi, mai eficiente. Mai mult, firmele din domeniu propun solutii ecologice, pentru apa calda sau încalzire. Aceste sisteme, pe baza de energie solara sau eoliana înseamna o investitie mai importanta la momentul achizitiei, dupa care costurile sunt aproape reduse la zero. Un astfel de sistem ecologic este, spre exemplu, Vitosol 100, un colector de energie solara care produce apa calda, importat de Media Ringer. Sistemul presupune instalarea unor panouri solare în plan vertical sau orizontal. “Oamenii încep sa aiba încredere în aceste sisteme, care înseamna practic o investitie de început, dupa care nu exista facturi lunare”, explica Marius Alexa. Acesta precizeaza ca sistemul ecologic poate fi montat la case si, mai greu la blocuri, doar când toti locatarii se pun de acord. Laurentiu PARNICA
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 03 Aprilie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||