|
Centura, prinsa în corzi de birocratie27 August, 2007 Dupa lungi insistente, ZIARUL de Sibiu a primit un document din partea autoritatilor de la Bucuresti, referitor la stadiul actual al centurii ocolitoare a Sibiului. Rezultatele sunt, cel putin partial, socante. „La sfârsitul lunii august vor fi finalizate documentele de licitatie pentru lucrari pe sectiunea cuprinsa între Km 0+000 si Km 14+860”, CNADN Concret, potrivit datelor CNADN, în momentul de fata consultantul lucrarilor pentru centura ocolitoare, societatea Typsa, lucreaza la caietele de sarcini pentru organizarea unei noi licitatii. Dar pentru ca lucrurile nu pot fi niciodata simple, caietele de licitatii sunt împartite pe vreo trei sectiuni si nu prea rezulta de nicaieri când vor fi pornite sau licitate lucrarile pentru întreaga centura. „Sunt în curs de elaborare caietele de sarcini pentru un nou contract de supervizare aferent sectiunii I cuprinsa între Km 0+000 si 14+860 si sectiunea II aproximativ 2,7 km. E în curs de elaborare caietul de sarcini pentru un nou contract de lucrari în vederea construirii sectiunii II (de aproximativ 2,7 km) si amenajare DJ 106B. La sfârsitul lunii august vor fi finalizate documentele de licitatie pentru lucrari pe sectiunea cuprinsa între Km 0+000 si Km 14+860, urmând ca pentru sectorul II (2,7 km) si pentru DJ 196B aceste documente sa fie semnate dupa semnarea contractelor de proiectare si supervizare”. Aceasta este exprimarea copiata din documentele CNADN. Din care, dupa cum oricine se poate convinge, un singur lucru e clar – ca vor începe lucrarile pentru 14,86 kilometri din centura. Pentru restul din centura, nimeni nu mai poate pricepe daca exista proiect sau daca exista supervizare. Si ca totul sa fie clar în ceea ce priveste ambrabureala, pentru celebrul DJ 106B, parte a centurii ocolitoare, abia acum, la un an de la data la care ar fi trebuit inaugurata centura, au fost demarate procedurile de trecere în proprietatea Guvernului, din cea a Consiliului Judetean. Mai precis, la începutul acestei luni, consilierii judeteni au votat un proiect – care a devenit Hotarârea 92 din 2007 – prin care renunta la dreptul de proprietate si administrare asupra 3,3 kilometri din drumul judetean 106B în favoarea Guvernului. Care, cândva, îl va accepta în proprietate si administrare si îl va putea pune la dispozitia cui se va nimeri sa îl transforme în centura ocolitoare a Sibiului. Birocratia, abrambureala în 11 pasi CNADN considera ca din 5 octombrie 2006, conctratul cu Todini a fost reziliat. Ceea ce au facut cei de la CNADN ulterior acestei date a fost sintetizat de reprezentantii Companiei în 11 puncte. Pe care le redam asa cum ne-au fost transmise. 1. Au fost purtate negocieri în vederea semnarii unui Memorandum de întelegere cu antreprenorul Todini pentru reluarea executiei lucrarilor 2. Au fost constultate autoritatile implicate în coordonarea proiectului si anume: Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei si Finantelor – Autoritatea de management pentru infrastructura, în vederea analizarii posibilitatii reluarii executiei lucrarilor 3. În vederea obtinerii unei opinii avizate din punct de vedere contractual, CNADN de comun acord cu constructorul Todini au solicitat si opinia Comitetului de adjudecare a disputelor 4. În urma analizarii recomandarilor primite din partea Ministerului Economiei si finantelor – Autoritatea de management pentru infrastructurp în data de 18.12.2006, reprezentantii Autoritatii de audit din cadrul Curtii de conturi a României si Comitetul de adjudecare a disputelor, a rezultat faptul ca reluarea executiei lucrarilor ar constitui, de fapt, semnarea unui nou contract fara respectarea procedurilor legale privind atribuirea. Prin urmare, CNADN a renuntat la demersurile de reluate a executiei lucrarilor de catre Antreprenorul Todini 5. În data de 27.03.2007 (la patru luni de când si-au dat seama de situatie – n.r.), CNADN a informat constructorul Todini ca semnarea unui acord nu este posibila si, prin urmare, Contractul se considera a fi reziliat la data de 5.10.2006, urmând sa fie aplicate procedurile prevazute de clauzele 16.3 si 16.4 din Conditiile de contract în ceea ce priveste încetarea relatiilor contractuale între cele doua parti 6. Au fost întocmite rapoarte catre Ministerul Transporturilor pentru informare asupra rezilierii, precum si asupra masurilor ce urmeaza a fi întreprinse în continuare pentru finalizarea în cel mai scurt timp a lucrarilor la acest obiectiv 7. În perioada octombrie 2006 – iulie 2007, în conformitate cu clauzele contractuale, consultantul Typsa a instructat constructorul todini sa întreprinda toate masurile necesare în vederea asigurarii protectiei si conservarii lucrarilor efectuate 8. Propunerea de amendament la Memorandumul de finantare a fost transmisa la Ministerul Transporturilor pentru aprobare în data de 24.05.2007. Ministerul a aprobat propunerea initiatp în data de 14.96.2007 si aceasta a fost transmisa mai departe spre aprobare catre Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) 9. MEF a transmis comentarii cu privire la la propunerea de memorandum transmisa, o noua versiune a memorandumului revizuita urmeaza sa fie transmisa în cel mai scurt timp posibil 10. Consultantul Typsa a fost instructat sa întocmeasca pâna la sfârsitul lunii august toate documentele necesare întocmirii caietelor de sarcini 11. În data de 31.05.2007 a fost semnat un contract de asistenta juridica specializata în contracte FIDIC cu compania „International Construction Lwzers Corbett & CO” în vederea sprijinirii CNADN în demersurile care vor fi întreprinse ulterior rezilierii contractului cu Antreprenorul Todini. Cum motiveaza CNADN prostul mers al lucrurilor În documentul transmis de CNADN catre Ministerul Transporturilor, exista si un capitol care încearca sa motiveze prostul mers al lucrurilor. Din punctul de vedere al Companiei, contractul a fost rezilitat din cauza constructorului Todini, care s-ar fi mobilizat greu si si-a schimbat adesea personalul din echipele principale. „Au fost înregistrate întârzieri în elaborarea de catre constructor a proiectelor de specialitate pentru lucrarile de relocare/protectie utilitati. Acestea au fost finalizate abia la sfârsitul anului 2005, ceea ce a condus la începerea procesului de achizitionare a terenurilor abia în 2006”, sustin reprezentantii CNADN. Cu toate acestea, reprezentantii Companiei recunosc ca exproprierile au durat foarte mult si au întârziat lucrarile, dar nu ofera niciun fel de date concrete în acest sens. Iar daca o sa va mirati de faptul ca multe din podurile si podetele de pe traseul centurii nu sunt terminate, explicatia este simpla – solutiile tehnice elaborate în proiectul tehnic din 2000 – 2001 nu au mai putut fi utilizate. Si ca cireasa de pe tort sa afecteze întreaga centura, a fost nevoie de noi solutii tehnice si pentru lucrarile de drum. „Acest lucru a condus la întârzieri în punerea la dispozitia constructorului a detaliilor de executie”. În fine, din punct de vedere financiar, deprecierea Euro în raport cu moneda nationala a pus capac la preturi. „Oferta de pret cu care constructorul Todini a câstigat licitatia nu a acoperit cresterile importante de preturi înregistrate la materialele de baza si nici diferenta de curs Euro –Leu înregistrata în 2003”. Banii centurii Buget eligibil – ISPA (75%) = 52.696.200 Euro - Guvern (25%) = 17.565.400 Euro Valoare contract lucrari = 52.575.989,04 Euro Plati efectuate pâna în prezent = 23.191.233,02 Euro Stadiul fizic al centurii = 39,74 % Avansul acordat pentru lucrari a fost de 7.886.398,36 Euro, din care au mai ramas de recuperat 5.283.173,04 Euro. La semnarea contractului de executie lucrari cu cei de la Todini, CNADN a putut pune la dispozitia constructorului o suprafata de aproximativ 75% din totalul terenurilor afectate. În 2004, procentul de achizitionare a terenurilor a ajuns la 81 la suta. De atunci, nu mai sunt date disponibile. Traian DELEANU
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 27 August, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||