|
Cine, ce, cât a muncit pentru centura?15 August, 2007 În acte, beneficiarul centurii ocolitoare a Sibiului este Compania Nationala de Autzostrazi si Drumuri Nationale (CNADN). În realitate, de beneficiile unei astfel de investitii se bucura sibienii, implicit autoritatile locale. Carora, ieri dimineata, ZIARUL de Sibiu le-a trimis o solicitare în baza Legii 544/2001, în care li se cerea o copie a documentelor din care sa rezulte implicarea institutiilor locale în rezolvarea problemelor centurii. Cererile au fost trimise catre Primaria Sibiu, Institutia Prefectului si catre Consiliul Judetean Sibiu. Pâna ieri dupa-amiaza, reprezentantii administratiei municipale nu au raspuns. În schimb, a facut-o prefectul Sibiului, Ion Ariton, unul dintre cei mai activi reprezentanti ai administratiei în chestiunea centurii ocolitoare. „Realizarea centurii ocolitoare a municipiului Sibiu a fost înca de la începutul mandatului una din prioritatile înscrise pe agenda noastra de lucru. În ultimii doi ani, am purtat numeroase discutii cu Ministerul Transporturilor si CNADN. Am mediat, la sediul institutiei noastre, o serie de convorbiri dintre Agentia Nationala de Drumuri si firma Todini, constructorul centurii. Am efectuat mai multe vizite de analiza a stadiului lucrarilor, pe santier, împreuna cu presedintele CJS, d-l Martin Bottesch, si primarul Sibiului, d-l Klaus Johannis. În tot acest timp, am insistat pe ideea reproiectarii traseului final de 8 Km în regim de autostrada si pe crearea conditiilor necesare exproprierilor de terenuri. Astfel demersurile noastre au dus la emiterea HG 169 din 3 februarie 2006, prin care s-a alocat suma de peste 1 milion lei RON în vederea exproprierilor de terenuri pentru constructia centurii si rezolvarea reamplasarii retelelor de utilitati”. Catre institutia Consiliului Judetean, ZIARUL de Sibiu a mai trimis o solicitare, acum doua zile, referitoare la alte chestiuni. La ambele, reprezentantii CJ au cerut ragaz, „având în vedere complexitatea si volumul lucrarilor de documentare”. Îl asteptam pe Orban! Înca de acum doua zile, ministrul Transporturilor Ludovic Orban a promis o declaratie ZIARULUI de Sibiu în legatura cu centura ocolitoare. Pâna ieri seara, declaratia nu a venit. Oricum, ministrul a promis ca, pe 31 august va fi la Sibiu. Traian DELEANU
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 15 August, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||