|
Cipi Savu tinteste victoria la Raliul Hunedoarei19 Aprilie, 2007 Un loc trei si un loc doi în primele doua etape al CNR. Acesta este bilantul echipajului Ciprian Savu-Serban Tomita în 2007. Pentru cei doi sibieni acum începe adevaratul test al sezonului. Raliul Hunedoarei, programat vineri si sâmbata, este preferatul pilotului Cipi Savu, aici facându-si debutul în 2000. De atunci, indiferent cu cine a facut echipa, a reusit sa se claseze mereu pe primele doua locuri, fiind raliul la care revine mereu cu mare placere. ,,Vrem sa câstigam. Având în vedere ca este preferatul meu si ca nu întâmpinam probleme cu masina, eu spun ca avem sanse”, a declarat ieri Savu, aflat în drum spre Deva. Pilotul sibian de 36 de ani este convins ca nu le va fi deloc usor sa urce pe prima treapta a podiumului, lupta pentru locul întâi la Grupa N2 fiind extrem de dura. ,,Sunt 20 de masini înscrise la N2. Porcisteanu si Filip sunt principalii adversari, dar mai sunt si altii. Avem de luptat cu primul. Porcisteanu mege tare, e greu de prins, însa si risca foarte mult, iar noi putem profita. La Resita niciunul nu stiam traseul, fiind unul nou, dar aici, unde mie îmi place cel mai mult, vom vedea care este diferenta reala dintre noi”, a adaugat Cipi Savu, care iubeste Raliul Hunedoarei pentru viteza si elementele tehnice foarte ridicate comparativ cu alte raliuri din tara. Vor sa termine cursa Pentru alti doi sibieni înscrisi la startul Raliului Hunedoarei, Sorin Badea si Sorin Itu, obiectivul este altul în cadrul etapei de la sfârsitul acestei saptamâni. Ghinionul teribil de la Raliul Banatului, când au fost nevoiti sa abandoneze dupa ce au derapat pe pietrisul de pe traseu si au lovit un copac, îi împiedica sa se gândeasca la o clasare meritorie în clasamentul Grupei N. Cu toate ca se gândesc sa intre în puncte la finele etapei, cei doi sunt rezervati si spera cel putin sa încheie cursa. ,,Am rezolvat problemele dupa accidentul de la Resita. A trebuit sa umblam mai mult la tablarie si sa facem o revizie generala, nu am avut multe de îndreptat. Acolo a fost botezul noii masini si din pacate am avut ghinion. Nu ne-am propus nimic deosebit acum, vrem în primul rând sa ne acomodam cu masina, pentru ca este una buna. Ne trebuie kilometri parcursi cu ea”, a precizat navigatorul Sorin Itu. Si copilotul lui Sorin Badea se declara un fan al Raliului Hunedoarei, pe care îl considera unul dintre cele mai spectaculoase si poate cel mai iute între cursele disputate pe asfalt. Examen nocturn Raliul Hunedoarei vine si el cu o noutate în acest an pentru pilotii din CNR. Este vorba despre o proba speciala pe noapte, pe cea mai rapida portiune a traseului, zona Silvas (DJ 687A Hateg-Hunedoara-Hateg-Silvas-Hasdat). Un alt test serios pentru echipaje ramâne si superspeciala Lukoil de la Hunedoara, în sensul giratoriu din fata Hotelului Rusca, o proba de îndemânare si concentrare maxime. Startul oficial al raliului se va da vineri, la ora 16, din fata Casei de Cultura ,,Dragan Muntean” a municipiului Deva. Fiecare din cele doua zile de concurs are prevazuta câte patru probe, ce vor culmina sâmbata seara cu superspeciala din Hunedoara. Bogdan BRÂNZA
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 19 Aprilie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||