|
Cresc bursele pentru studenti
11 Septembrie, 2007
 Reprezentantii Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din România (ANOSR) si cei ai Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT) s-au înteles, la negocierile de ieri, în privinta mai multor aspecte, cum ar fi majorarea bursei, însa au ramas si cereri nesolutionate.
ANOSR considera ca cele mai importante cereri negociate, luni, cu secretarul de stat din MECT Dumitru Miron vizeaza garantarea tututor drepturilor sociale ale studentilor existente în actuala legislatie si majorarea bursei pentru fiecare student bugetat de la 55 la 60 de lei pe luna, potrivit unui comunicat al Aliantei. "Ne dorim însa ca aceasta alocatie sa fie mult mai substantiala, crescând cu 15 la suta fata de valoarea de 55 de lei pentru un student anul acesta si 15 la suta anul viitor, iar coeficientul de crestere sa fie acelasi cu nivelul de crestere al salariilor din învatamânt", a apreciat presedintele ANOSR, Ligia Deca, într-un comunicat de presa, citat de Mediafax. În proiectul de lege a mai fost introdus un capitol referitor la statutul studentului si la cel al studentilor reprezentanti. "Înfiintarea unei Agentii de Credite pentru studenti, dreptul de a nu participa la mai mult de opt ore pe zi, reprezentând cursuri, laboratoare si seminarii, cu exceptia cazurilor în care doreste în mod voluntar aceasta, modalitati democratice de desemnare a studentilor reprezentanti (pentru a evita situatiile de semi-numire practicate pâna acum în unele universitati) sunt alte puncte asupra carora am cazut de acord", a precizat Deca. În proiectul Legii privind învatamântul universitar va fi prevazut ca studentii vor fi inclusi în toate comisiile decizionale, consultative sau de analiza. De asemenea, universitatile nu vor putea înstraina proprietatile, prevederea fiind introdusa pentru a se evita astfel "afacerile imobiliare" cu bunurile publice, iar schimbarea destinatiei spatiilor si imobilelor apartinând universitatilor nu se va putea realiza fara aprobarea a doua treimi din Senat. Presedintele ANOSR spune ca Alianta a promovat un sistem de finantare prin grant, acordat direct studentului prin voucher, însa universitatile se opun acestui sistem specific învatamântului centrat pe student si pe calitate. De asemenea, potrivit Ligiei Deca, reprezentantii MECT solicita în continuare ca transferul studentilor sa se realizeze doar cu acordul universitatii primitoare, desi la negocierile anterioare ANOSR a primit garantii privind mobilitatea interna a studentilor. În ceea ce priveste sistemul electiv, studentii nu sunt de acord cu adoptarea de catre Senatul universitar a variantei corporatiste de alegeri, în baza careia rectorul are dreptul sa numeasca decanii si sefii de catedra. Celelalte doua organizatii studentesti - Uniunea Studentilor din România si Uniunea Nationala a Studentilor din România - nu au participat la întâlnirea de luni, acestea solicitând o întâlnire cu ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei.
Stefan DOBRE
Cuvinte cheie:
|
2007
|
|
Selectia actuala de stiri este: Septembrie, 2007 |
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 11 Septembrie, 2007 |
|
Anunturi Gratuite
|
 |
|
Azi, 22:59
|
|
|
Azi, 22:11
|
|
|
Azi, 22:11
|
|
|
Azi, 22:11
|
|
|
Azi, 22:03
|
|
|
Azi, 22:01
|
|
Ultimele Sectiuni Adaugate
|
|