Home Page Timp Liber Turism & Cazare Stiri & Evenimente Webcam-uri Sibiu Jocuri Online Publicitate Online
Gazduire Site, Creare Site, Optimizare Site, Design Web
 

Directoare aruncata cu forta din teatru

23 August, 2007



Directoare aruncata cu forta din teatruÎn plina pauza artistica, Teatrul National „Radu Stanca” iese din nou la rampa. Cu un scandal administrativ. Florentina Albu, directorul economic-administrativ al institutiei, îl acuza pe Constantin Chiriac, directorul general, ca a dat-o afara din birou si din teatru cu forta. La fata locului a sosit si un echipaj al politiei, care nu a constatat niciun abuz. Cearta iscata a ajuns pe masa primarului Klaus Johannis.

Scandalul s-a iscat ieri în jurul orei 11:00, când Florentina Albu sustine ca directorul Constantin Chiriac a venit la dânsa în birou si a amenintat-o ca o da afara din institutie. „Am fost scoasa cu forta din birou! A venit, a pus mâna pe mine si m-a tras afara. A zis «Îti arat eu ca te scot afara!» si într-un mod agresiv m-a tras afara din birou”, a declarat Florentina Albu. În momentul în care s-a petrecut incidentul, directoarea economica a teatrului tocmai discuta la telefon cu fostul ei sot, care a auzit în telefon toata cearta si imediat a alertat politia. În fata Teatrului „Radu Stanca” a sosit imediat un echipaj al politiei aflat în patrulare în zona. Politistii însa sustin ca nu au avut ce conflict aplana.
„Nu am gasit martori, nu am gasit urme de violenta. Am vrut doar sa nu se amplifice conflictul”, a declarat unul dintre politistii veniti la locul incidentului. Florentina Albu spune ca juristul teatrului, Alin Seceta, a fost martor la altercatia avuta cu Constantin Chiriac, însa de frica, acesta a refuzat sa explice politiei cele întâmplate. „Am chemat politia de teama sa nu se întâmple ceva mai rau. Nu am siguranta ca omul asta tot enervându-se nu vine si îmi da în cap. Îmi era teama sa nu patesc ceva” spune Florentina.

Din teatru la primarie

Pentru a calma atmosfera, cei doi politisti s-au oferit sa o transporte undeva unde s-ar simti în siguranta. Astfel Florentina Albu a fost transportata de echipajul de politie la primarie. Aici intentiona sa aibe o discutie cu primarul Klaus Johannis, Primaria Municipiului Sibiu fiind ordonatorul principal de credite al Teatrului National „Radu Stanca”. Cu o zi înainte, marti, Florentina Albu chiar trimis la primarie o adresa, înregistrata cu nr. 138412 / 22.08.2007 în care se plângea primarului de ostilitatea cu care a fost primita la locul de munca, ea revenind dupa o perioada de concediu medical. „La revenirea mea la locul de munca dupa o perioada în care am fost în spital si în concediu medical, în cursul zilei de marti 21.08.2007 am avut o discutie cu directorul general al teatrului, dl. Constantin Chiriac în care mi-a comunicat ca trebuie sa eliberez biroul pe care îl ocup în calitate de director economic administrativ si ca îmi interzice accesul la documentele financiar contabile si la contractele încheiate pe perioada Festivalului International de Teatru Sibiu 2007” se arata în adresa. Primarul Klaus Johannis se afla într-o sedinta cu reprezentantii localitatilor Poplaca si Paltinis, în timp ce viceprimarul Eugen Mitea primea audiente, ramânând ca unul dintre cei doi edili sa o primeasca a doua zi, la o data stabilita ulterior, pentru a lamuri situatia.

Nereguli contabile la FITS

Florentina Albu spune ca tot scandalul a pornit de fapt de la anumite situatii contabile din perioada Festivalului Intenational de Teatru de anul acesta si din iarna trecuta pe care ea a refuzat sa le mai semneze. „Eu am viza de control finaciar pentru ca am fost numita în acesta calitate. În lunile de iarna au fost niste cheltuieli pe care nu am dispus sa le fac pentru ca nu sunt legale”, a mai declarat Florentina Albu. Situatia a fost adusa si în atentia reprezentantilor primariei înca din luna martie a acestui an. „În comportamentul managerial, domnul director general Chiriac Constantin confunda institutia publica pe care o conduce cu proprietatea domniei sale, fara a tine seama ca finantarea este preponderenta din bani publici”, mai arata adresa înregistrata la primarie.

Nu a vrut sa schimbe biroul

Directorul Constantin Chiriac nu a putut fi contactat ieri pentru a comenta situatia, însa institutia pe care o conduce a venit cu o pozitie publica în acest caz. „Este regretabil faptul ca un angajat al Teatrului National „Radu Stanca” prefera sa obstructioneze activitatea normala de lucru prin scandaluri, dupa ce în prealabil nu a mai fost implicata în aceasta activitate timp de patru luni de zile. Doamnei Florentina Albu i s-a adus la cunostiinta prin doua documente oficiale ca urmeaza sa lucreze în alt birou datorita cresterii numarului de personal din departamentul financiar – contabil si de asemenea sa reia toate actele neterminate din cadrul acestui departament (semnarea si vizarea actelor din punct de vedere al controlului financiar - preventiv). Domnia sa a refuzat sa ia la cunostiinta cele doua note si a amenintat în continuare conducerea institutiei, facând scandal si aducând injurii. De asemenea a solicitat prin fostul sot, care nu este angajat al Teatrului, un echipaj de Politie care s-a deplasat în urma solicitarii la Teatru. Conform declaratiilor organelor de ordine, ei nu au avut ce sa constate”, este pozitia oficiala a Teatrului National „Radu Stanca”.

„«Dumneata strici imaginea institutiei» mi-a spus el. Si eu i-am zis: «Domnule director, dumneavoastra ati stricat-o prin acest incident»”, Florentina Albu

„În lunile de iarna au fost niste cheltuieli pe care nu am dispus sa le fac pentru ca nu sunt legale”, Florentina Albu

Stefan DOBRE

Cuvinte cheie:    

2007
Ianuarie  |  Februarie  |  Martie  |  Aprilie  |  Mai  |  Iunie  |  Iulie  |  August  |  Septembrie  |  
Octombrie  |  Noiembrie  |  Decembrie
Ianuarie  |  Februarie  |  Martie  |  Aprilie  |  Mai  |  Iunie  |  Iulie  |  August  |  Septembrie  |  
Octombrie  |  Noiembrie  |  Decembrie
Ianuarie  |  Februarie  |  Martie  |  Aprilie  |  Mai  |  Iunie  |  Iulie  |  August  |  Septembrie  |  
Octombrie  |  Noiembrie  |  Decembrie
Ianuarie  |  Februarie  |  Martie  |  Aprilie  |  Mai  |  Iunie  |  Iulie  |  August  |  Septembrie  |  
Octombrie  |  Noiembrie  |  Decembrie
Ianuarie  |  Februarie  |  Martie  |  Aprilie  |  Mai  |  Iunie  |  Iulie  |  August  |  Septembrie  |  
Octombrie  |  Noiembrie  |  Decembrie
Ianuarie  |  Februarie  |  Martie  |  Aprilie  |  Mai  |  Iunie  |  Iulie  |  August  |  Septembrie  |  
Octombrie  |  Noiembrie  |  Decembrie

Selectia actuala de stiri este: August, 2007

Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 23 August, 2007

user:
parola:


Nu ai cont? Inregistreaza-te!



Va recomandam:

Harta Digitala Sibiu | Locatii pe harta
* Arkadya
* Teamsports
* Glamour Novia
* Alexandru P. C. I.i.
* Denta Srl
* Asigurari-sibiu.ro
* Refresh Service
* Wellness Center
* B2b Consulting
* Aditus Vero

Total obiective inscrise: 2181


Ultimele Sectiuni Adaugate

   
  Va recomandam: Vacante, Tunisia, Cazare Sibiu, Masini, Joburi in Sibiu , AutoNewsRo, Vacanta ta la un click distanta , Cazare Pensiuni Sibiu , Cazare Sibiu, Meteo Sibiu Credite, carduri, bursa, Turism & HoReCa, Auto  
  This is my Google PageRank™ - SmE Rank free service Powered by Scriptme Revista Sibiu Online