|
Fite, moda si fotomodele în Sibiu29 Iunie, 2007 Organizaorii anunta pentru sâmbata seara în Piata Mare a Sibiului cel mai mare evniment out door dedicat modei din tara noastra. Drept sustinere au alaturi câteva dintre cele mai mari nume ale modei italiene, cum sunt: Renato Balestra, Fausto Sarli, Franco Ciambella, Curiel, Calignano, Marella Ferrera, Giovanni Cavagna si Farhad Re. Numai Renato Balestra spre exemplu a creat haine pentru împarateasa Farah Diba, pentru familia regala din Tailanda, pentru Primele Doamne din Filipine si Egipt, pentru Printesele Saudite, pentru actrite internationale faimoase, iar în China a primit titlul de profesor onorific al Academiei de Moda din Beijing. Un alt invitat al serii de sâmbata de la Sibiu, Fausto Sarli a îmbracat în lunga sa cariera mari vedete mondiale, cum sunt Liz Taylor, Sabrina Ferilli sau Monica Bellucci. În prezent pregatirile în Piata Mare sunt în toi, fiind deja montata scena speciala din jurul fântânii arteziene. Ea este alcatuita dintr-o platforma de 400 metri patrati si vine cu un podium de 100 metri patrati. “Chiar daca a fost amenajata o zona speciala pentru autoritati, adevaratele vedete ale acestui eveniment sunt cetatenii din Sibiu, pe care îi asteptam în numar cât mai mare, si pentru care am proiectat o scena cât mai vizibila”, a declarat Giulio Bertola, presedintele ADV Communication, organizatorii “Moda e musica sotto le stelle”. O alta prezenta deosebita la Sibiu cu ocazia acestui eveniment, este cea a creatoare române de moda Doina Levintza care va pune fata în fata moda italiana cu cea româneasca. “Moda e musica sotto le stelle” va fi prezentat de cunoscuta prezentatoare Irina Pacurariu de la Televiziunea Româna. (S. D.)
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 29 Iunie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||