Home Page Timp Liber Turism & Cazare Stiri & Evenimente Webcam-uri Sibiu Jocuri Online Publicitate Online
Gazduire Site, Creare Site, Optimizare Site, Design Web
 

Fost boschetar, viitor europarlamentar

01 Octombrie, 2007



Fost boschetar, viitor europarlamentar

Sibiul a primit într-un anonimat perfect vizita celui mai straniu om politic din România. Se numeste Doina Elena Noghin si a avut parte de-o viata la care nu s-ar fi gândit nici 50 de scenaristi de la Hollywood.

 

Un fost deputat de Iasi vrea sa devina europarlamentar. Pâna acum nimic deosebit. Totul se schimba atunci când în viata parlamentarului apar în ordine: o cerere de azil politic în Suedia în 1990, pe vremea când era deputat, candidat la presedintie în 2000, somer din 2002, boschetar în 2006, candidat la functia de comisar european în 2007, iar acum candidat pentru parlamentul european. O puteti vedea pâna astazi în Piata Mare. Strânge semnaturi pentru a candida ca independent în Parlamentul European. Are pâna acum 1007 semnaturi.

 

„Am cerut azil politic în Suedia din cauza FSN”, Doina Elena Noghin, candidat pentru Parlamentul European

 

În 1990, Doina Elena Noghin înfiinteaza Partidul Ecologist si ajunge deputat în Parlamentul României. Într-un an ajunge în cadrul unei delegatii oficiale în Suedia. Se decide pe moment sa ceara azil politic. Este refuzata, însa primeste o pensie de 700 de dolari, fiind considerata azilant umanitar. „M-am repatriat în 1999, pentru a scoate România din criza politica. M-am gândit atunci ca o pot face prin doua strategii si pentru a le pune în aplicare m-am înscris în PNL. Am facut un partid liberal democrat, asemanator ca doctrina cu cel al lui Stoica si Stolojan. Pâna la urma am ajuns în PNL-ul mare însa si aici am suferit o mare dezamagire. S-a întâmplat în acest an, când mi-am depus candidatura în partid pentru a primi functai de comisar european. Aveam o sansa foarte mare, penbtru ca atunci era liber postul la comisariatul pentru mediu. Eram cea mai potrivita pentru aceasta functie. Fusesem deputat ecologist si sunt inginer chimist”, povesteste femeia.

 

Un scaun, o masa si un reportofon                            

 

Sta în mijlocul Pietei Mari pe un scaun de pescar. Pe o masa plianta troneaza un reportofon la care e atasat o boxa. Din când în când îi da drumul, iar din cutie se aude un gâjâit puternic ca de patefon. Euro-candidatul se prezinta pentru cine are rabdare sa asculte si pentru cine întelege. Sunt foarte putini sibieni interesati de ea. „Am strâns peste o mie de semnaturi. Din Sibiu nu mai stiu câte am adunat. Nici nu stiu câte trebuie sa strâng ca sa pot candida. La început am înteles ca 500 de mii. Acum am auzit de o suta de mii. Oricum o sa strâng câte trebuie, pentru ca se strâng semnaturi pentru mine în mai multe localitati”, se lauda fostul parlamentar. 

 

Din Parlament, în cort                            

La viata ei, Doina Elena Noghin a fost un subiect numai bun pentru presa. Situatiile total opuse din viata ei au facut-o vedeta. În 2003, ZIARUL de Iasi scria despre fostul parlamentar care locuieste într-un cort în mijlocul naturii. „Dupa 2000, s-a implicat în tot felul de proiecte. Printre altele, a intrat în PNL, hotarâta chiar sa devina sefa acestui partid. "Mi s-a spus ca nu am vechime în PNL, dar eu le-am spus ca am vechime în liberalismul european", a explicat fosta parlamentara. Printre proiecte fanteziste sau chiar excentrice, a ajuns în 2003 fara bani, doar cu o pensie de 2,7 milioane lei. Acum sta într-un cort, printre casutele de lemn de la Ciric”, scrie ZIARUL de Iasi.

Doina Elena Noghin a absolvit Facultatea de Chimie Industriala la Iasi. E nascuta la Abrud, în Alba, în 1945. A lucrat la Fagaras, la Nitramonia si la Pascani. În 1990 a fost aleasa în Parlamentul României, însa dupa numai trei luni fuge în Suedia. Se întoarce în tara în 1999 si face diverse partide politice, niciunul nefiind însa înscris oficial. Devine membru al PNL cu scopul precis de a ajunge presedinte de partid. E socata când i se refuza dosarul de candidat la postul de comisar european si pleaca din partid. Vrea acum sa candideze pentru un loc de deputat european. Are si o strategie. „Nu e nevoie sa-mi retineti numele. Vedeti ca pe liste, dupa partide este un singur candidat independent, adica eu. Votati-ma”, încurajeaza ea sibienii. Între timp si-au mai depus candidatura alti trei candidati. O strategie gresita?

Alin BRATU

Cuvinte cheie:    

2007
Ianuarie  |  Februarie  |  Martie  |  Aprilie  |  Mai  |  Iunie  |  Iulie  |  August  |  Septembrie  |  
Octombrie  |  Noiembrie  |  Decembrie
Ianuarie  |  Februarie  |  Martie  |  Aprilie  |  Mai  |  Iunie  |  Iulie  |  August  |  Septembrie  |  
Octombrie  |  Noiembrie  |  Decembrie
Ianuarie  |  Februarie  |  Martie  |  Aprilie  |  Mai  |  Iunie  |  Iulie  |  August  |  Septembrie  |  
Octombrie  |  Noiembrie  |  Decembrie
Ianuarie  |  Februarie  |  Martie  |  Aprilie  |  Mai  |  Iunie  |  Iulie  |  August  |  Septembrie  |  
Octombrie  |  Noiembrie  |  Decembrie
Ianuarie  |  Februarie  |  Martie  |  Aprilie  |  Mai  |  Iunie  |  Iulie  |  August  |  Septembrie  |  
Octombrie  |  Noiembrie  |  Decembrie
Ianuarie  |  Februarie  |  Martie  |  Aprilie  |  Mai  |  Iunie  |  Iulie  |  August  |  Septembrie  |  
Octombrie  |  Noiembrie  |  Decembrie

Selectia actuala de stiri este: Octombrie, 2007

Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 01 Octombrie, 2007

user:
parola:


Nu ai cont? Inregistreaza-te!



Va recomandam:

Harta Digitala Sibiu | Locatii pe harta
* Arkadya
* Teamsports
* Glamour Novia
* Alexandru P. C. I.i.
* Denta Srl
* Asigurari-sibiu.ro
* Refresh Service
* Wellness Center
* B2b Consulting
* Aditus Vero

Total obiective inscrise: 2132


Ultimele Sectiuni Adaugate

   
  Va recomandam: Vacante, Tunisia, Cazare Sibiu, Masini, Joburi in Sibiu , AutoNewsRo, Vacanta ta la un click distanta , Cazare Pensiuni Sibiu , Cazare Sibiu, Meteo Sibiu Credite, carduri, bursa, Turism & HoReCa, Auto  
  This is my Google PageRank™ - SmE Rank free service Powered by Scriptme Revista Sibiu Online