|
Franta este paralizată de greve21 Noiembrie, 2007 Mai multe sectoare de activitate franceze sunt blocate în urma grevelor ce au luat amploare ieri. Franta este în pragul unei crize fără precedent după ce nenumărate sindicate au initiat miscări de protest iar alte ramuri economice pregătesc si ele greve de amploare pentru zilele următoare. Se împlineste o săptămână de când serviciile feroviare nationale si transportul public din Paris sunt perturbate. Protestul angajatilor din acest domeniu vizează intentiile guvernului de a renunta la beneficiile pentru pensionarea anticipată. Ieri, în Franta au circulat doar 330 din cele 700 de trenuri rapide. Parisul, deasmenea, trece printr-o stare de criză după ce 60% dintre autobuze au rămas în depouri iar metrourile circulă doar câte una din cinci garnituri. Aeroporturile din Paris si Marsilia au anulat o serie de zboruri după ce controlorii de trafic aerian au votat pentru o grevă de 24 de ore. Multe dintre avioane au suferit întârzieri. PRINCIPALUL sindicat din sistemul energetic a intrat luni într-o grevă de 24 de ore. Centralele nucleare au resimtit din plin această grevă. Sectorul energetic reclamă si el reforma pensiilor. Sectorul public si educatia au intrat într-o grevă de 24 de ore. Planurile guvernului de a nu mai ocupa locurile rămase vacante în urma pensionării unora dintre angajati au declansat proteste vehemente. Pe lângă scoli, administratii financiare sau spitale, greva afectează si compania France Telecom. Studentii sunt prima categorie socială ce a declansat o grevă. Miscările de protest au început încă din primele zile ale lunii datorită unei reforme ce acordă autonomie sporită universitătilor. 20 din cele 85 de universităti din Franta sunt blocate de protestatari. Liderii studentilor au cerut elevilor din licee să se alăture marsurilor organizate de functionarii publici. NICI PRESA nu o duce mai bine. Greva distribuitorilor a făcut ca ziarele franceze să nu apară ieri la chioscuri. Reforma sectorului lor de activitate va duce la desfiintarea unor locuri de muncă. Parte importantă a sectorului turistic francez, operatorii de cafenele care vând tigări si tutun vor initia astăzi o demonstratie pentru a protesta fată de legile împotriva fumatului. Acest set de legi urmează să intre în vigoare în 1 ianuarie. Nici măcar sectorul justitiei nu a scăpat de probleme datorate grevelor ce cuprind încet încet întreaga Frantă. Avocatii si oficialii sistemului judiciar doresc să protesteze, în 29 noiembrie, fată de planurile de reformă prin care se doreste reducerea numărului de tribunale locale. de Bogdan Brylynski
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 21 Noiembrie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||