|
Gant a vorbit în numele României11 Iulie, 2007 Multumiri presedintiei germane, bun venit presedintiei portugheze Gant cheama portughezii în România
În debutul sesiunii plenare a Parlamentului European de la Starsbourg de acum doua zile, seria de discursuri de un minut a fost deschisa de europarlamentarul Ovidiu Gant. Subiectul – urari adresate noi presedintii a Uniunii Europene.
În discursul sau, Gant a aratat ca presedintia germana a UE a început sub auspicii excelente pentru România, tara noastra devenind membru la 1 ianuarie 2007, acest moment istoric fiind validat în unanimitate în Parlamentul României, odata cu Tratatul Constitutional european. Din pacate, a spus europarlamentarul, tratatul nu a fost adoptat, noi negocieri fiind initiate. „În aceste conditii politice grele, apreciez în mod deosebit eforturile Germaniei si ale doamnei cancelar Dr. Angela Merkel în realizarea unui consens. Germania si Franta au pus împreuna bazele UE, trecând peste resentimente seculare. De aici hotarârea si perseverenta cu care Presedintia germana a cautat consensul. România a sustinut aceasta pozitie având convingerea ca numai împreuna vom reusi sa cladim Europa pentru a asigura pacea, securitatea si bunastarea tuturor cetatenilor sai. Sper ca de aceasta data întelegerea sa fie respectata pentru ca, nu-i asa, Pacta sunt servanda!”, a declarat Gant. În finalul discursului sau, deputatul FDGR Ovidiu Gant a urat mult succes presedintiei portugheze.
(T.D.)
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 11 Iulie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||