|
Greve si proteste de sarbatori07 Decembrie, 2007 Anul acesta în judetul Sibiu au fost înregistrate sase conflicte de munca majore. Doua sunt înca în desfasurare. Din cele sase conflicte de munca de anul acesta, doua sunt legate de SC Automecanica SA Medias. Primul a aparut în februarie, iar cel de-al doilea este înca în desfasurare. Pentru gasirea unei solutii, ieri s-a întrunit la Prefectura Sibiu Comisia de Dialog Social. Si tot ieri, o parte din cei 110 angajati ai întreprinderii au intrat în greva de avertisment timp de doua ore. Muncitorii de la Automecanica cer majorarea salariilor cu 45 la suta, în timp ce patronul a venit la negocieri cu propunerea de majorare de 25 la suta a salariilor. „PROPUNEREA noastra de bonificatii în functie de eficienta, calitate, ordine si disciplina, coroborata cu marirea salariului brut duc la o crestere medie cu 20 la suta a actualului nivel de salarizare. La acestea se adauga primele în cuantum fix de 350 lei de Paste si 450 lei de Craciun. O crestere de 45 la suta nu este sustenibila din punct de vedere economic, mai mult decât atât eficienta cât si calitatea produselor ducând constant la reclamatii din partea clientilor”, arata Adrian Toma, din partea conducerii societatii mediesene. Salariul mediu în Automecanica în prezent este cuprins între 650 lei si 970 lei, în functie de calificare, în timp ce salariul mediu în domeniu este de 1200 – 1300 lei, suma la care vor sa ajunga si muncitorii medieseni. Sindicalistii pe de cealalta parte, ameninta chiar cu parasirea societatii si blocarea astfel a întregului proces de modernizare daca nu vor fi luati în seama. Deocamdata însa, ambele parti par a fi dispuse la dialog. SITUATIA pare a fi si mai grava la SC Tehnica de precizie SRL din Dumbraveni. Cei 55 de angajati ai societatii au declansat greva generala înca din data de 15 noiembrie si au reluat productia numai ieri. Pe lânga revendicarile salariale, la Dumbraveni exista o problema majora si cu conditiile de munca. Marius Vingerzan, presedintele Confederatiei Sindicale Cartel Alfa Sibiu, le-a caracterizat „demne de anii 1800”. Cartel Alfa mai arata ca la Dumbraveni „conducerea societatii refuza negocierea Contractului Colectiv de Munca si a salariilor chiar la un nivel minimal obligatoriu”. FRANCISC Szombatfalvi – Torok, inspectorul-sef la Inspectoratul Teritorial de Munca Sibiu crede ca este neaparat nevoie de o crestere a salariilor în judet, pentru a putea sustine ritmul investitiilor. „În mod sigur este nevoie de o crestere a salariilor. În opinia mea, în urmatorii doi ani salariile se vor dubla daca se mentine trendul investitiilor actuale si daca nu facem o tâmpenie sa le stopam”, a declarat Francisc Torok. de Stefan Dobre
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 07 Decembrie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||