|
Infectati în spitale05 Iunie, 2007 Din cauza progresului medicinii Pacientul poate contacta o astfel de infectie fie prin autoinfectie: germeni din flora proprie, fie dintr-o sursa specifica spitalului: aer conditionat sau apa contaminate, echipamente medicale de orice tip incomplet sterilizate, personal medical, alti bolnavi, vizitatori. “În sectiile de pediatrie si nou nascuti au fost sase cazuri, pe specialitatile chirurgicale 75 iar alti 55 de pacienti au contactat infectii intraspitalicesti din alte sectii” sustine Simona Berariu, purtatorul de cuvânt al ASP Sibiu. 26 de sibieni au facut bronhopnumonii, 4 s-au ales cu infectii digestive iar 24 cu infectii urinare. Alti trei sibieni au contactat infectii care au dus la septicemie, iar 54 au facut infectii respiratorii. Potrivit specialistilor, infectiile nosocomiale se datoreaza în cea mai mare parte tocmai progresului medical. Astfel, pe masura ce tehnologiile medicale au avansat, iar varietatea procedurilor la care pacientii sunt supusi a crescut, s-a marit si riscul infectiilor. Administrarea tratamentului pe cale endovenoasa, cateterele urinare, protezele, tehnicile sofisticate de suport vital si terapia imunosupresoare favorizeaza de multe ori aparitia acestor infectii. În maternitati si spitalele de pediatrie, cele mai mari riscuri sunt la copii mai mici de un an. Riscul de infectie din maternitati creste o data cu scaderea greutatii la nastere. Infectiile nosocomiale pot fi cauzate de orice microorganism potential patogen (bacterie, virus, fung sau protozor). Adesea, flora endogena a bolnavului poate sta la originea acestor infectii. Alin BRATU
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 05 Iunie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||