|
Judecatori sibieni, reclamati la CSM31 Iulie, 2007 Obiectul dosarului a fost anularea unui asa-zis "transfer colectiv", constând în cesiunea unor contracte individuale de munca ale unor salariati de la Azomures la o alta societate comerciala, în perioada septembrie - octombrie 2006, în care acestia au refuzat sa semneze noile contracte de munca. Potrivit sindicalistilor, cei doi judecatori sibieni au dat sentinta în acest caz pe o lege care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007. „Neglijente impardonabile în activitatea de judecata” "Alternativa 2002" cere CSM sa ia masuri de sanctionare a celor doi judecatori ai Tribunalului Sibiu, afirmând ca "neglijenta acestora reiese nu numai din aplicarea retroactiva a unei legi în materie civila", ci si pentru ca în motivarea sentintei se arata ca paznicii carora combinatul Azomures le-a cesionat contractele de munca ar fi semnat noile contracte, desi acestia au declarat în instanta contrariul. "Mentionam ca nu dorim sa punem în discutie solutia pronuntata (pentru acest lucru vom uza de caile de atac prevazute de lege), ci doar sa sesizam o situatie de încalcare a obligatiilor profesionale ale judecatorilor, prin manifestarea unei neglijente impardonabile în activitatea de judecata", se arata în comunicatul sindicatului. Acelasi caz, doua solutii Dumitru Boanta remarca faptul ca pe aceeasi cauza exista doua solutii diferite, la doua instante de acelasi grad. Astfel, într-un dosar introdus mai târziu pentru doi dintre membrii de sindicat afectati de "transfer", Tribunalul Mures le-a dat acestora câstig de cauza, în timp ce ceilalti reclamanti, pentru care dosarul a fost stramutat, iar cauza s-a judecat la Sibiu, au pierdut. La începutul acestei luni, acelasi sindicat a cerut ministrului Justitiei si CSM verificarea dosarelor stramutate la cererea patronatului la Tribunalul Sibiu. Ei sustineau ca aparatorii combinatului, casa de avocatura Volonciu din Bucuresti, are "legaturi" la Tribunalul Sibiu. (R.M.)
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 31 Iulie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||