|
La Bolta Rece te sufoca banii
14 Septembrie, 2007
 În Sibiu e plin de italieni. Nu o spun cu vreun resentiment, ci e doar o simpla constatare. Italieni nu sunt numai la restaurantele din Piata Mica. Italieni sunt si la Bolta Rece.
Acolo si bucatarul este italian, apare din când în când printre mese, îsi striga vesel si zgomots câte un prieten cu care se întretine numai cu zâmbetul pe buze. La Bolta rece vin multi italieni sa manânce, iar motivul l-ati ghicit deja. Atmosfera e una foarte aproape de cea din mama-Italia. Surprinzator pentru un restaurant departe de forfota centrului, în primul salon al Boltei Reci era forfota, la miezul zilei de ieri. Italieni si italience, cu bagaje, uitându-se pe ecranul unui laptop, comentând si asteptând. Platind euro, luând lei, platind lei, luând eurp. Bani, multi bani, numarati la vedere. Abia mai apoi m-am dezmeticit. Primul salon al restaurantului Bolta Rece e si loc de tranzit catre camerele de cazare aflate la etaj. Asa se explica forfota, banii, bagajele carate înspre iesire. Dar italienii sunt veseli, mai ales bucatarul, al carui nume nu am reusit sa îl descifrez, desi nenea bucatar, trecut de 50 de ani, se saluta vesel cu aproape toti italienii intrati. Pentru cei care nu au mai fost la Bolta Rece, anunt ca lucrurile sunt placute, înca de la prima vedere. Mise en place atent încropit de seful de sala, muzica în surdina, aer placut, chiar daca între salonul de fumatori si cel de nefumatori spatiul nu e larg. Iar lumina naturala, este din plin. Dupa câteva minute, îti dai seama ca muzica din surdina este, de fapt, un post de radio, la care mai auzi o reclama, un jingle. Iar catre sfârsitul mesei, când vorbesti si cu ospatarii, realizezi ca forfota este datorita cazarilor si plecarilor. Oricum, ospatarii sunt corect îmbracati, foarte politicosi si extrem de rapizi, dar calmi. Meniul pare la prima vedere împanat cu diferite feluri de pizza, ca sa realizezi, în cele din urma, ca, de fapt, sunt foarte multe specialitati italienesti. Sau, ma rog, în limba italiana. Drept pentru care, ce mai câr-mâr, tot ce aleg e italienesc. Sa fie o portie de „lingua di muca” (limba de vita) si, ca desert, ce altceva, un tiramisu. Dar, ca sa nu fie totul numai de la fratii din peninsula, decid sa asortez lingua di muca cu o portie sanatoasa de cartofi taranesti. Sucul vine rapid, elegant, fara sa îti desfaca sticla pe masa ocupata de tine. Pâna la mâncare mai ai timp sa observi ca tablourile în rame imense de pe perete nu se prea lipesc de stelutele colorate în care sunt îmbracate becurile coborâte înspre podea cu lanturi argintii. Italienii veseli, printre care am zarit si vreo doua doamne mai bosumflate, au tot numarat bani timp de vreo cinci minute. Multi. Teancuri de euro, teancuri de sute de lei. În fine, vine si mâncarea. Lingua di muca, învelita într-un sos alb, parca un pic dulceag. Lingua di muca, aproape pufoasa, completata perfect de gustul sosului si alternând delicios cu firisoarele de ceapa din cartofii taranesti s-a dovedit buna. Si extrem de satioasa, astfel încât am lasat în farfurie una din cele trei bucati si aproape jumatate din cartofii taranesti. Oarecum grabit, renunt la portie si astept tiramisu. Initial strâmb din nas când vad ca portia destul de mare adusa are si câteva linguri bune de margine, dar gustul prajiturii ma convinge ca e cel mai bun tiramisu de pâna acum – desi nu am prea simtit piscotul si era printre cele mai scumpe pe care le-am mâncat (8,5 lei), tiramisu adus avea crema exact atât cât trebuie, nu era deloc gretos, piscoturile, însiropate numai cât trebuie si, prin urmare, nu s-au facut moi si „dizgratioase”. Cer nota, vine repede, alerg pâna la baie – curatel, nimic de spus, desi în aer plutea mirosul gelului ieftin de baie. Câteva colturi cu gresia sarita si un anunt, tiparit pe un A4 tras în tipla - inexplicabil având în vedere publicul tinta al locului - deasupra unui vas de toaleta – „apasati aici!”. Pentru a trage apa. Evident, nota de plata nu are si bon, dar vine imediat daca îl cer. Cu doua sucuri baute, nota a urcat la fix 40,5 lei.
Bârfa din... Cred ca a fost de ajuns sa spun ca italienii numara teancuri de bani.
Bârfa despre... Umbla zvonul ca, odata cu redeschiderea de la Big Mama, vreo patru clienti au ajuns pe la doctor. Pentru afacerea lor, speram sa fie un zvon fals.
Cuvinte cheie:
|
2007
|
|
Selectia actuala de stiri este: Septembrie, 2007 |
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 14 Septembrie, 2007 |
|
Anunturi Gratuite
|
 |
|
Azi, 13:07
|
|
|
Azi, 13:04
|
|
|
Azi, 13:02
|
|
|
Azi, 13:01
|
|
|
Azi, 13:01
|
|
|
Azi, 13:01
|
|
Ultimele Sectiuni Adaugate
|
|