La Bufnita manânci de doua ori. Rabdari

17 August, 2007

Întotdeauna mi s-a parut ceva mai dulce mâncarea la cârciumile cu damf de nostalgie comunista. Bine, felul în care arata acum Bufnita nu mai aduce cu nimic din ce era înainte de Revolutie – cred -, dar unele obiceiuri tot te mai duc cu gândul înspre „un” trecut.

E clar. În Sibiu, nu mai încap turistii. Asta o simt si cârciumarii, care îsi înghesuie cât mai multe mese pe metru patrat. Mai ales când vine vorba de terase. Asa se face ca. la orele amiezii calduroase, pe terasa de la Bufnita cu greu gasesti un loc. Fericit de o astfel de performanta, am cucerit cu ziar, telefon, ochelari, tigari si bricheta o masa întreaga de pe terasa de la Bufnita. Moda bancutelor cu spatar din fier forjat i-a prins si pe baietii de aici Bufnita – dezavantaj femeile singure, care trebuie sa depuna niscaiva efort pentru a-si aseza dupa propria placere mobilierul.

Mesele acoperite cu sticla sunt cam greu de întretinut – dezavantaj ospatarii, dublu-dezavantaj clientii care, cu niste ospatari cam ocupati, apuca sa observe jocul abstract al grasimilor pe sticla transparenta.

Oricum, în nici cinci minute de la cucerirea mesei, pe terasa de la Bufnita eram cu sucul în fata si comanda luata. Eu fumator, din nou dezavantaj. Pe masa nu e scrumiera, baiatul care îmi ea comanda observa lucrul acesta si încearca sa fie discret când îi transmite unui coleg sa aduca o scrumiera. Atât de discret, încât aude toata terasa. Atât de eficient, încât, pâna la urma, îmi cuceresc eu o scrumiera de pe o masa alaturata.

Cum spuneam, pe terasa de la Bufnita vezi cât de plin de turisti e Sibiul – niste musulmani sau ceva din zona respectiva au dibuit cu greu felul de mâncare pe care îl doresc, niste germani nimeresc din întâmplare mititei, în timp ce, în stânga mea, un cuplu de greci, cred, se cam încurca atunci când vad ca specialitatea zilei e un medalion nu tocmai pe gustul lor.

Una peste alta, înghesuiala turistica a terasei te lasa sa observi din plin toate miscarile vecinului de masa, chiar si vecinului vecinului. Ce mai, toata lumea de pe terasa de la Bufnita e un fel de vecin.

La înghesuiala de pe terasa, îmi dau seama ca, înainte de a veni mâncarea ceruta, ospatarii si bucatarii îmi ofera, din partea casei, un prim fel – rabdari. Caldute, ca pe terasa aerul era placut.

Dupa vreo 30 de minute de rabdari, însa, ma puteam lauda cu mai multe cunostinte – pe terasa sunt 20 de mese, asejate pe patru rânduri de câte cinci, dintre care un rând are mesele din fier forjat în totalitate. Cel putin una dintre mesele cu tablie de sticla are un colt plesnit, iar, daca stai si te uiti fix la bufnita cu care este imprimata hârtia adusa de ospatar sa acopere masa, ai impresia ca bufnita are ochii închisi.

Dupa 40 de minute de rabdari, am ajuns la o concluzie demult uitata - da, pe Corso se plimba încoace si încolo, adeseori, fete frumoase. În fine, pe terasa se aflau când 53, când 48 de persoane.

Dupa fix 43 de minute de la comanda, apare pieptul de pui umplut cu brânza de vaci si gogosar, la care am cerut garnitura de spanac. Si, Doamne, ce spanac – o garnitura imensa, ca pentru un adevarat marinar. Maruntit cum trebuie, fara cotoare si cu o crusta deasupra numai cât sa te faca sa salivezi. Oricum, nu întrecea pieptul de pui scaldat în sos alb si lasat sa prinda o rosietica crusta sub gogosarul tot rosu. Sincer, de gogosar nu m-am atins, nu prea parea sa se lipeasca de dulceata mâncarii, însa pieptul de pui l-am savurat dumicat cu dumicat. Si tocmai când verdele crud al imensei garnituri de spanac îmi facea cu ochii mai abitir, o timida atingere pe umar ma trezeste din somnul placerii culinare. Într-o engleza amestecata cu franceza, plus o garnitura ampla de gesturi, o familie îmi cere voie sa se aseze la masa cucerita de mine. Ma simt gazda la Sibiu, evident ca poftesc turistii, chiar daca sunt patru, iar masa are tot atâtea locuri.

Îmi grabesc prânzul, zâmbesc la meniul în franceza, dar plin de englezisme, adus de ospatar familiei de belgieni si ceri direct bon pentru nota de plata.

Cu bonul în fata, e clar. Bufnita e numai pentru turistii pentru care o masa de 10 euro de persoana e un lucru normal.

Bârfa din...

În plin centru, în plina zi, la Bufnita, ai impresia ca nu poti rata o bârfa-doua din cele ce auzi discutându-se pe la mese. Ghinion, de la mesele din jur auzi mai ales cuvinte straine. Iar unele dintre ele aminteau ceva de genul – competitie, fiul lui Ureche, Lamborghini, fiul lui Ghise, Ferrari. Cât priveste sutele de mii de euro, cred ca nu am auzit bine.

Bârfa despre...

Se refera la toate noile restaurante. Care nu prea mai au de unde sa aduca bucatari. Si care, mai nou, vor sa aiba un salariu pe cartea de munca, culmea, cât mai mic. Caci de restul se descurca ei – adica tepuiesc la portie si, împreuna cu ospatari, scot mâncaruri fara bon, în detrimentul patronului. Se poarta.

Fratii ‘Jdeberi

Cuvinte cheie:    

Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 17 August, 2007

• Camere video în cimitir
• Bilete de autobuz, de la 11 automate
• Ce face Poliţia? Şi societatea civilă?
• Nepregătiţi pentru Europa
• Tokes vrea boicotarea Adunării Ecumenice
• Campus la Cristian
• Calendar întârziat al Capitalei
• Atenţie la radar!
• Capitala culturală e un fel de râmă
• Preţuri europene, salarii de Sibiu
• Peste 1600 de sibieni la un medic de familie
• Sport - Atletic out!
• Johannis, mândru de fanii CSU Sibiu
• „Buba” la Gaz Metan
• “Obiecte ascuţite” la Chicago