|
Linistea dinaintea furtunii24 Martie, 2008 Va aduceti aminte de viceprimarul Daniel Fāntāna? A fost primul si ultimul caz īn Sibiu īn care asupra unui ales local s-a realizat un atentat. O grenada pentru un apartament. Cam asa sunau stirile din acea perioada. Seful repartizarilor de locuinte de atunci a avut o viata grea. Mai ales dupa o perioada īn care s-au construit cāteva sute de apartamente pentru tineri sau sociale. Īntr-un oras īn care se construieste mult, dar pentru cei cu bani, locuintele din Strand sunt o tinta rāvnita. O familie tānara nu are bani de aruncat pe fereastra pentru visele constructorilor: cel putin o mie de euro pentru metrul patrat construit. Asa ca nu are decāt doua variante: mila la stat pentru o locuinta pentru tineret, o īndatorare pe viata la o banca sau chiria. Cel mai simplu este primaria. Cu atāt va fi mai mare dezamagirea, cu cāt pe liste se vor afla persoane publice. Sau fii, ori fiice, nepoate ori matusi. Ca prin 2003, daca va mai amintiti. Chiar daca aceste persoane īsi vor merita locul pe lista consilierilor locali, suspiciuni vor exista. Vor fi vise naruite, dezamagiri ce se pot īncheia cu gesturi necugetate. Ca īn 2003. Iar amānarea afisarii acestei liste alimenteaza bursa zvonurilor. Cum ca un loc pe scara ANL costa 2000 de euro. Alin Bratu
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 24 Martie, 2008 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||