|
Masinile, la feminin13 Martie, 2007 Lansat de curând, VW Eos pare unul din modelele de masini targetat si pe femei. „Daca unele modele sunt alese numai de barbati, precum ar fi Toureg, avem si modele pe care le prefera doamnele si domnisoarele. Lansat de curând, VW Eos a fost deja ales de câteva doamne si domnisoare din Sibiu”, spune Diana Baba, din partea Tess, dealerul VW la Sibiu. Un VW Eos ajunge la un pret, cu toate taxele incluse, de 23.000 de euro. Iar de la VW, doamnele nu aleg numai modelele neaparat micute. Astfel, noul Yeta are trecere mare în rândul sibiencelor. Mai ales, acum, când pretul a scazut de la 20.000 de euro, la 16.000 de euro, cu toate taxele incluse. De la Kia, merge Sportage Hotarât lucru, în timp ce barbatii scormonesc si sub capota unui autoturism pe care vor sa îl cumpere, femeile urmaresc în special designul. „Nu putem spune neaparat ca pentru ele sunt create anumite modele. Dar, avem unele care prind mai bine la doamne si domnisoare”, aminteste Dan Raica, managerul dealearului Kia la Sibiu. Printre modelele amintite de Dan Raica se numara Kia Rio si modelul Sportage. Primul, are un pret care porneste de la 10.500 de euro, în timp ce Sportage urca de la 21.500 de euro. Cutia automata, printre cerinte Dan Serbanescu, directorul de vânzari al Autoklass, dealer printre altele al marcilor Mercedes si Ford a observat alt lucru – sibiencele cauta si cutia automata de viteze. „Este una din conditiile dupa care selecteaza o doamna masina. Oricum, primul lucru care conteaza este designul. Astfel, am observat ca sibiencele aleg Clasa A de la Mercedes, în timp ce pentru producatorul Ford, modelul Fiesta prinde cel mai bine”, spune Dan Serbanescu. În proportie tot mai mare si la Sibiu, femeile de afaceri cauta ceva mai mare, dar care sa le confere totodata siguranta si manevrabilitate în trafic. Iar acestei cerinte îi raspunde cel mai bine, din punctul de vedere al sibiencelor, Mercedes din seria E. Evident, cu cutie automata de viteze. Seat Iibiza. Rosie Lookul sportiv al modelelor Seat nu lasa indiferente nici doamnele si domnisoarele din Sibiu. La întrebarea care sunt modelele preferate de femeile din Sibiu, Laura Ilie, directorul de vânzari al dealerului Seat la Sibiu, Porsib, a raspuns rapid. „Seat Ibiza. Si sa fie si rosie. Cea mai cautata varianta este cea cu o motorizare de 1,2 litri, la 70 de cai putere, cocheta, ideala pentru oras. Modelul pe benzina consuma foarte putin, prin urmare este o masina potrivita femeilor. Este clar, în cazul femeilor conteaza designul”, remarca si Laura Ilie. (T.D.)
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 13 Martie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||