|
Mare consfatuire pe tema fondurilor europene12 Aprilie, 2007 Seminarul, unul din rarele evenimente de acest gen, organizate la Sibiu îsi propune sa informeze participantii cu privire la metodele de accesare a fondurilor europene, precum si sa stabileasca contacte directe între factorii implicati. Spre exemplu, patronul unei firme interesate sa obtina bani europeni, poate participa la sectiunea de instruire, din cadrul Salonului, unde afla cum trebuie sa completeze dosarul pentru obtinerea fondurilor. Experti ai ministerelor, ai organizatiilor neguvernamentale si ai firmelor de consultanta vor arata care sunt pasii necesari pe care un patron trebuie sa îi urmeze pentru a obtine banii. În plus, potrivit organizatorilor, la Salonul Regional se pot stabili contacte între patroni, administratie si firme de consultanta, banci, astfel ca cei prezenti, interesati de accesarea fondurilor, sa înceapa deja demersurile. Dezbaterea pe tema fondurilor de dezvoltare, care va avea loc la Sibiu, îsi propune sa reuneasca reprezentanti ai mediului de afaceri si ai administratiei din toate judetele care compun regiunea de dezvoltare Centru. O parte din participanti vor expune experienta avuta în accesarea fondurilor, în timp ce alti participanti vor explica pe larg Ghidul solicitatului. “Seminarul are ca scop sa explice potentialilor beneficiari pasii care trebuie urmati, concret, pentru a accesa fondurile europene. De asemenea, participantii se pot informa asupra tipurilor de fonduri structurale disponibile. Este mare nevoie de o informare pe acest domeniu, având în vedere sumele importante de bani, nerambursabili, pusi la dispozitie României de catre Uniunea Europeana”, explica Dana Preda, reprezentantul regional al fundatiei Casa Europei, care precizeaza ca salonul regional este organizat la Sibiu si nu în Alba Iulia, “centrul” regiunii Centrul, datorita faptului ca Sibiu este anul acesta Capitala Culturala Europeana. Trei sectiuni pentru întelegerea fondurilor Salonul Regional se desfasoara pe parcursul a trei zile, 18, 19 si 20 aprilie, la hotelul Ana Oil. Spatiul salonului va fi împartit pe trei sectiuni, una rezervata standurilor institutiilor publice sau private prezente, alta în care vor fi sustinute trainingurile si o a treia sectiune dedicata prezentarilor. Participarea la prezentarile oferite de experti si la informarile asupra fondurilor este gratuita, în timp ce instruirea în ceea ce priveste pasii concreti ce trebuie facuti pentru a accesa fondurile europene se va face contra unei taxe de înscriere. Salonul Regional se doreste însa mai mult decât un seminar. Organizatorii spera ca potentialii beneficiari ai fondurilor sa stabileasca legaturi cu ceilalti factori implicati în procesul de obtinere a fondurilor structurale. Cu alte cuvinte, patronul de firma participant îsi poate stabili o firma de consultanta, prin care sa înceapa demersurile de obtinere a banilor, poate lua contact cu institutiile publice unde urmeaza sa ajunga pentru obtinerea de documente sau poat discuta cu reprezentantii bancilor care vor asigura creditare pentru cofinantarea obligatorie. Organizatorii evenimentului arata ca informarea asupra metodelor de obtinere a finantarii este cu atât mai importanta cu cât conditiile generale si circumstantele s-au schimbat, odata cu intrarea României în Uniunea Europeana. “Acum se merge pe sistemul primul venit, primul servit. Deci, daca proiectul depus este unul eligibil, finantarea se poate obtine mult mai usor”, precizeaza Dana Preda. România si Sibiul pot accesa fonduri de dezvoltare pe mai multe domenii, mediu, agricultura, turism, infrastructura, etc. De altfel, potrivit organizatorilor, la Salon vor fi prezenti reprezentanti din toate ministerele implicate în procesul de derulare a fondurilor structurale. De asemenea, la eveniment va participa un expert pe tema fondurilor europene, din Austria. “Acest nou canal de sprijin din partea organizatiilor societatii civile si mediului privat de afaceri este gândit sa fie complementar eforturilor autoritatilor centrale si menit sa asigure un sistem-suport integrat”, arata reprezentantii fundatiei Casa Europei. Firmele interesate de fondurile structurale se mai pot înscrie la primul Salon Regional pe tema fondurilor europene, pâna joi, 12 aprilie. Casa Europei “EUROLINK” a strâns în demersurile sale de informare nationala, mai multi parteneri: grupul Lafarge Ciment România, compania SIVECO România, consortiile regionale de strategie si consultanta “Fonduri Europene pentru Români” si grupul “EUROSANSA”. Din Consortiul Parteneriatului Strategic mai fac parte Societatea de Avocatura “Hahui si Asociatii”, Agentia de Consultanta “Structurale Real Invest”, Universitatea Româna de Stiinte si Arte “Gheorghe Cristea”, Agentia de PR si Lobby “PHAETON GALA”. Laurentiu PARNICA
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 12 Aprilie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||