|
Medici nemultumiti de serviciile medicale11 Mai, 2007 Singurele sesizari primite de consiliul etic din cea mai mare unitate sanitara din judet au fost facute de doi medici. Unul dintre acestia a fost nemultumit de felul în care a fost tratat atunci când a ajuns în calitate de pacient în Serviciul de Urgenta al Spitalului Clinic Judetean. Cea de-a doua plângere a fost facuta tot de un medic, doar ca acesta a reclamat felul în care a fost tratata o ruda de-a sa. Pentru cei mai multi dintre sibieni, atributiile consiliului etic din spitale sunt înca necunoscute. Mai mult decât atât, mare parte dintre oameni nici nu stiu de existenta acestuia. În Spitalul Clinic Judetean Sibiu, consiliul etic a fost înfiintat la sfârsitul anului trecut iar pâna acum, membrii sai s-au întrunit de doua ori. În general atunci când sunt nemultumiti de calitatea serviciilor medicale, oamenii prefera sa se adreseze altor institutii care se ocupa cam de aceleasi probleme. Organismul este format din cinci membri, nominalizati de comitetul director al spitalului si aprobati de managerul unitatii. Cu ce se ocupa? Consiliul se întruneste în urma plângerilor primite din partea pacientilor sau unor apartinatori ai acestora, a unui cadru medical sau unei alte persoane. Acesta va analiza reclamatiile referitoare la spaga primita de doctori sau personalul auxiliar din spitale. Totodata organismul mai are responsabilitatea ca bolnavilor aflati în stadiul terminal sa li se respecte demnitatea umana. În situatiile în care constata ca nu au fost respectate normele corespunzatoare, consiliul etic poate propune managerului unitatii sanctionarea personalului sanitar. “Membrii consiliului etic s-au întrunit de doua ori pâna acum. Au fost câteva sesizari facute în legatura cu angajatii spitalului. Cazurile au fost considerate a fi de competenta consiliului, asa ca au fost directionate catre acesta. Consiliul nu da verdicte, acesta analizeaza situatia, sta de vorba cu partile implicate. Cele doua cazuri au fost înaintate Comisiei de Deontologie Medicala. Unul dintre cazuri se referea la modalitatea în care a fost tratat un doctor care a ajuns în serviciul de urgenta. Cea de-a doua sesizare a fost facuta de un doctor nemultumit de felul în care a beneficiat de serviciile din spital o ruda de-a sa”, sustine Minerva Boitan, managerul Spitalului Clinic Judetean Sibiu. Doar doua de la înfiintare Cele doua sesizari sunt singurele primite de membrii consiliului de la înfiintarea acestui organism. Consiliul de etica al celei mai mari unitati spitalicesti din judet este condus de prof. univ. dr. Mircea Deac. Printre membrii se numara Daniela Galateanu, reprezentantul Autoritatii de Sanatate Publica Sibiu, directorul de îngrijiri medicale al unitatii, Andrei Mihu si juristul spitalului. Necesara? O parte din personalul spitalului sustine însa ca atributiile consiliului se suprapun cu cele ale altor organisme medicale existente. Si asta deoarece multe dintre sesizarile care ar trebui sa ajunga la acest consiliu pot fi considerate ca fiind si de competenta altor comisii. Unii specialisti din sistem considera consiliul un organism paralel cu Colegiul Medicilor. “Eu cred ca oficiile acestui consiliu puteau fi facute de Comisia de Etica si Deontologie din spital. Trebuie sa existe însa un astfel de organism care sa se ocupe de nemultumirile pacientilor, de reclamatiile acestora, de actele de indisciplina ale personalului medical. În mod cert, trebuie sa existe preocupare si pentru aceste aspecte. Nu stiu însa daca trebuie sa existe neaparat si o comisie si un consiliu”, mai spune Minerva Boitan. Anca MARIN
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 11 Mai, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||