|
Mic ghid de tratat gropile Sibiului11 Ianuarie, 2010 Vrrrrrum, prr, prr, tronc, prr, prr, tronc, prr, prr, tronc. Daca eram la radio, v-ati fi prins demult despre ce e vorba. Despre gropile Sibiului. Povestea e simpla. România, ca aproape toate tarile din lumea asta, se bucura de patru anotimpuri. În doua ploua, într-unul ninge, într-unul e cald. Asta de când lumea si pamântul. Din cauza alternantei acestor pacatoase anotimpurile, mecanicii nostri sunt cei mai fericiti oameni din lume. Singurii pe care nu-i atinge criza. Daca prin absurd de mâine n-am mai avea iarna, trei sferturi din mecanici s-ar trezi disponibilizati, ca n-ar mai avea nimic de lucru. Dar spre bucuria lor, iarna vine în fiecare an, ninge în fiecare an, iar fiecare fulg în plus înseamna aparitia unei noi gropi. În cautarea unui raspuns la dilema craterelor eram ferm convins ca pot da vina fara probleme pe sarea si clorura care se arunca pe strazi la deszapezire. Eram cu discursul pregatit. Dar nu, e mult mai simplu. „Alternanta temperaturilor scazute cu cele foarte ridicate si îmbatrânirea stratului de uzura duce la aparitia gropilor. La acest aspect se adauga si îmbatrânirea stratului de uzura”, spun reprezentantii Primariei Sibiu. Potrivit legii, stas-urile pentru drumuri dau o garantie de 2 ani. Ceea ce înseamna ca aproape toate strazile din orasul Sibiu sunt iesite din garantie, deci nu mai pot fi refacute pe banii constructorilor. Nema garantie Drumurile din municipiul Sibiu sunt date în administrarea societatii Drumuri si Prestari în Constructii, DPC cum o stim cu totii. Care raspunde pentru întretinerea lor. Dupa singura zapada cazuta anul acesta, majoritatea strazilor intens circulate au început sa semene cu Luna. Cratere în care ti-e teama ca o sa cazi spre centrul pamântului au rasarit ca ciupercile dupa ploaie. Angajatii primariei au facut deja un recensamânt al gropilor si a trimis comanda de plombare catre DPC. Dar vremea înca nu permite lucrarile. Lista strazilor e lunga si probabil o banuim cu totii. Strazile Avrig, Calea Dumnbravii, Lunga, Milea, Semaforului, Turnului, Malului, Stefan cel Mare, Principatele Unite, Macaralei, Ocnei, Râului, Otelarilor, Octavian Goga, av. Ilie Macelaru, Bd. Victoriei si Calea Poplacii sunt locurile în care se poate aseleniza linistit. Din pacate, pentru ca plombarile sunt doar lucrari provizorii, DPC nu poate oferi garantie. Ceea ce înseamna ca daca o groapa se astupa de 20 de ori o sa o platim de 20 de ori. „Pentru reabilitarea strazilor din municipiu s-au cheltuit bani multi de-a lungul timpului. Încercam sa dam sibienilor strazi cu carosabil care sa permita un trafic decent”, mai spun reprezentantii primariei. Si acum ce ne facem? Sa presupunem ca avem un accident. Dam cu masina într-o groapa si se rupe planetara. Teoretic, repet, teoretic, pentru acest accident am putea fi despagubiti. Sa vedem cum. Potrivit Codului Rutier, „viteza de deplasare trebuie adaptata în functie de starea carosabilului”. Ceea ce ofera acoperirea perfecta responsabilului drumului. „Daca dadeati în groapa doar cu 10 la ora nu v-ati fi rupt planetara. Îmi pare rau, asta este”. Cea mai simpla varianta ar fi asigurarea Casco. Dar de la începutul anului, orice dauna ne va costa pe viitor si mult, foarte mult. Si nimanui nu-i convine sa plateasca o asigurare dubla sau tripla pentru o groapa. Judecata cu administratorul drumului ar fi prima varianta. „Un asemenea proces poate fi câstigat doar în situatia în care actele de constatare sunt beton. În primul rând, trebuie bine identificat locul în care s-a produs incidentul. O poza facuta cu telefonul nu are nicio relevanta. E nevoie de martori, iar cei mai buni ar fi inspectorii Protectiei Consumatorilor. Procesul lor verbal e un act foarte folositor în instanta. Apoi ar fi extrem de util un proces verbal de constatare a daunei facut de politie. Însa cea mai importanta dovada este expertiza fara de care sansele sunt minime. Expertiza spune exact daca producerea unei asemenea daune este posibila, în conditiile respective”, spune unul dintre avocatii Baroului Sibiu. O alta varianta ar fi Fondul de Protectie al Victimelor Strazii. Vorbim de un fond comun al societatilor de asigurare care se pune la dispozitia soferilor afectati de incidente care nu tin de ei, cum ar fi masinile zgâriate în parcare sau, de ce nu, gropile din carosabil. „Din acest fond s-ar putea obtine despagubiri pentru asemenea cazuri însa eu nu stiu pe nimeni care sa fi primit bani din acest fond. Oricum, cred ca este absolut necesara o expertiza din partea unui service autorizat care sa emita factura pentru repararea daunelor suferite”, spune directorul firmei de asigurari GT Broker. Societatile de asigurari si-au încercat norocul cu administratia locala si cu DPC. Dar fara succes. Din 2007 si pâna acum, administratorii drumurilor au fost chemati în judecata de 17 ori. De 3 ori în 2007, de 12 ori în 2008 si de 2 ori în 2009. „Pâna în prezent nu a fost pierdut nici un proces de acest gen, prin urmare nu au fost platite despagubiri”, se arata într-un raport al Serviciului Juridic din cadrul Primariei. Prin urmare, mergeti încet, cu atentie, ocoliti gropile, tineti tot timpul ochii cât cepele. Ca sanse sa vedeti înapoi banii de reparatii sunt aproape nule. Stire oferita de Turnul Sfatului
Cuvinte cheie:
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 11 Ianuarie, 2010 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||