|
Oameni hotarâti21 Mai, 2007 51,03 la suta dintre sibieni s-au prezentat sâmbata la vot. 85 la suta dintre acestia au votat împotriva suspendarii presedintelui, adica 162.661 de oameni. 27.507 de sibieni s-au declarat împotriva presedintelui, iar 1.037 voturi au fost declarate nule. Deja a aparut si prima victima. Cel mai probabil marti, senatorul PC, Ilie Stoica va fi exclus din partid. Situatia sa va fi dezbatuta în sedinta Biroului Politic de marti, având în vedere ca acesta s-a alaturat demersului de sustinere a presedintelui suspendat Traian Basescu. Deputatul PC Ioana Iova Popescu, coordonator al relatiei cu presa a PC, a precizat pentru MEDIAFAX ca este cel mai probabil ca Biroul Politic sa ia în legatura cu senatorul Ilie Stoica aceeasi decizie ca în cazul parlamentarilor Constantin Gheorghe si Romeo Hanganu, care au fost exclusi din PC. „Ei nu s-au supus deciziei luate prin vot de majoritate, pâna la sfârsitul demersului de suspendare al presedintelui Traian Basescu. Nu va fi o sedinta speciala a Biroului Politic în cazul lui Ilie Stoica, cred ca fiind aceeasi speta cu cea din cazul lui Romeo Hanganu si Constantin Gheorghe, va fi aceeasi pozitie de excludere”, a spus Ioana Popescu. Nu au lipsit picanteriile în ziua referendumului. Regele Cioaba a venit la vot cu limuzina. Un grup de turisti au fost opriti si suspectati ca fac turism electoral, iar sibienii de la sate s-au bucurat mai mult de ploaie decât de democratie. Printre cetatenii cu drept de vot din judetul Sibiu s-au numnarat si 14 retinuti. Arestatii si-au manifestat dorinta de a participa la votul de sâmbata asa ca în „pivnita” Inspectoratului de Politie al Judetului Sibiu a ajuns o urna mobila. Chiar daca aici sunt momentan 20 de arestati, nu toti au avut drept de vot. Unul dintre ei nu a împlinit 18 ani iar alti 5 sunt condamnati, asa ca sunt privati si de dreptul de vot. „În colaborare cu Biroul Electoral Judetean, Inspectoratul Judetean de Politie am organizat o actiune astfel încît sa fie respectat dreptul la vot si al celor 14 arestati preventiv cu drept de vot care se afla momentan în arestul IJP Sibiu”, spune subcomisarul Tiberiu Ivancea, de la Serviciul Cercetari Penale din cadrul IPJ Sibiu. „Nu suntem într-o situatie de criza politica” Si primarul Sibiului a mers sâmbata la vot. A fost însotit de sotia sa, încântata în sectia de votare ca, macar o data, pe lista de vot, a fost înaintea sotului sau. „Este o situatie constitutionala în care ne gasim si cred ca este foarte bine ca din când în când electoratul sa îsi poata spuna cuvântul. Cred ca nu suntem doar într-o situatie de criza politica, suntem într-o criza constitutionala pentru ca tot ce se întâmpla este constitutional si totusi am intrat într-un blocaj. De aceea cred ca acest referendum este foarte important", a spus Klaus Johannis, la iesirea din sectia de vot. Obicei tiganesc: cu alaiul la vot Ca de obicei, din peisaj, în ziua referendumului, nici familia regala nu putea lipsi. Si mai mult, a si a iesit si în evidenta. Regele Cioaba alaturi de întreaga familie a ajuns la sectia de votare în alai ca la o adevarata nunta. Prima masina, care a condus coloana a fost o limuzina alba. Au urmat alte masini, alese parca una si una. Supusii lui Florin Cioaba nu puteau însoti alaiul oricum, asa ca au scos si ei din garaje Mercedes-urile si masinile de teren. „Am hotarât sa mergem la vot cu limuzina de nunta. Este un obicei mostenit de la tatal meu de a merge cu alai si am venit cu totii sa votam. Nu numai la Sibiu se întâmpla asta, ci în toata tara. Vom vota ca sa traim bine", spune Florin Cioaba. Acelasi lucru le-a cerut si celor care l-au însotit pentru a-si exercita dreptul la vot. Arta neconventionala si turism electoral Politistii sibieni au verificat, sâmbata, un autocar plin cu 45 de turisti, studenti din Râmnicu Vâlcea, suspectati de turism electoral, dupa ce IPJ Vâlcea a trimis o sesizare în care preciza ca studentii au votat în sectiile la care au fost arondati, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit purtatorului de cuvânt al IPJ Sibiu, subinspector Ramona Vâlcea, autocarul a fost oprit în trafic pentru ca IPJ Vâlcea a comunicat si numerele de îmnatriculare. „S-au facut verificari, iar în urma acestora s-a stabilit ca cei 45 de studenti nu aveau intentia de a face turism electoral si nici nu au votat de mai multe ori", a declarat Ramona Vâlcea. În Sibiu, care este în acest an Capitala Culturala a Europei, se desfasoara Festivalul Filmului European, Festivalul Slow Food, Festivalul de Arta Neconventionala, dar si numeroase concerte si spectacole care atrag public numeros. Potrivit hotelierilor, niciun loc de cazare nu mai este liber ca urmare a turistilor care participa la aceste manifestari. Asociatia Pro Democratia a stat sâmbata cu ochii de modul în care a fost organizat referendumul pentru demiterea presedintelui. Membrii asociatiei, împartiti pe echipe au plecat în cursul diminetii în judet, atât în zona Mediasului si a satelor aferente cât si în zona Agnitei. Aici au mers de la sectie de votare la alta si dintr-o localitate într-alta pentru a observa cât de democratic s-a defasurat votul. Singurele probleme au tinut tot de cât de informati si capabili au fost cei care au trebuit sa organizeze referendumul. „Probleme deosebite nu s-au întâmplat. Din ceea ce am observat noi, problemele ai fost din punct de vedere tehnic, oamenii nu au fost deloc instruiti”, ne-a declarat Bucur Bogdan, presedintele Pro Democratia Sibiu. Bucur Bogdan mai spune ca noile hotarâri care se iau de fiecare data când se organizeza alegeri sau populatia este chemata la vot, precum si numeroasele schimbari legislative nu fac decât sa încurce si mai mult procesul si sa-l îngreuneze. Acestea sunt si principalele cauze care duc la aparitia problemelor de organizare, mai credere presedintele Pro Democratia. Cât priveste zvonurile legate de turismul electoral si autocarele pline cu votanti, ele nu ramân decât la stadiul de zvonuri, atâta timp cât nici Pro Democratia si nici nimeni nu are dovezi serioase în acest sens. 17 ani de democratie (II) Sibiul voteaza democratic din 1992. Erau pe liste Romeo Trifu, Nicolae Simescu, Bujor Tatu, Ioan Ban, Ioan Bogdan, Ingmar Brandsch, Gligor Ciortea, Liviu Lalu, Ion Iosif Corina, Ioan Les Gavril Dejeu, Daniel Frunzescu, Radu Tudor, Raymond Luca, Teodoriu Bujor-Bogdan, Francisc Toba sau Nicolae Nan Nicolae. Multi atunci, putini acum. Daca voturile sibienilor erau ravasite, împrastiate, precum partidele, în timp lucrurile s-au mai schimbat. În 1996 sibienii au votat Conventia. Aproape jumatate, iar primar al Sibiului a ajuns Dan Condurat. Din 2000 a început era FDGR. Klaus Johannis a ajuns primar într-o competitie finala cu liderul PDSR, actualul PSD. Atunci Sibiul a mers si pe mâna PRM si a lui Vadim Tudor la presedintie. În 2004, sibienii au votat din nou în grup. Ai iesit Johannis si FDGR pe plan local si judetean si Alianta DA, la nivel national. Acum, situatia se amplifica. Traian Basescu a fost sprijinit într-o proportie covârsitoare de sibieni. Voturile Sibiului Alegeri Camera Deputatilor 3 noiembrie 1996 CDR – 49,7 PDSR – 11,0 USD 21,8 UDMR 4 PRM 5,4 PUNR 7,8 Turul II, pentru functia de primar, 18 iunie 2000: Klaus Johannis 68,16% Ioan Cindrea 31,84% Consiliul Local Sibiu 18 iunie 2000 Forumul Democrat al Germanilor din România 16,84 Partidul Democratiei Sociale din România 19,0 Partidul Democrat 10,31 Conventia Democrata Româna 5,6 Partidul România Mare 5,0 Partidul Naţional Liberal 3,34 Partidul Umanist din România 2,63 Alianta pentru România 3,31 Consiliul judetean 18 iunie 2000 Forumul Democrat al Germanilor din Romania 19,69 Partidul Democratiei Sociale din Romania 17,87 Partidul Democrat 12,05 Partidul Romania Mare 6,42 Conventia Democrata Romana 6,31 Partidul National Liberal 4,43 Uniunea Fortelor de Dreapta 4,18 Alianta Pentru Romania 3,76 Partidul Umanist din Romania 2,47 Alegeri pentru Camera Deputatilor 26 noiembrie 2000 PDSR – 22,4 PRM – 20,62 PD – 7,71 PNL – 7 Rezultatele alegerilor pentru functia de primar al Sibiului 6 iunie 2004 Klaus Johannis – 88.7 Petre Inclezan – 4,46 Gheorghe Tuluc – 2,28 Constantin Trihenea 1,6 Alexandru Reimer – 1,01 Rezultatele finale ale alegerilor pentru Consiliul Local Sibiu 6 iunie 2004: FDGR – 60,43 PSD – 9,44 PNL- 8,85 PD – 6,12 PRM – 3,24 PUR – 2,16 PNG 1,36 PUNR 1,16 UDMR – 1,11 Alegeri pentru Camera Deputatilor 28 noiembrie 2005 Alianta DA – 39.02 PSD +PUR – 26,96 PRM – 9,22 UDMR – 2,59 Campania pentru Codul Electoral 21 mai 2002. Initiativa Civica pentru Responsabilitatea Actului Politic (ICRAP) o coalitie de structuri ale societatii civile, coordoneaza campania de strângere de semnaturi pentru sustinerea propunerii legislative privind Codul Electoral. Proiectul de Cod Electoral, prevedea urmatoarele: înlocuirea sistemului electoral folosit în prezent în alegerile locale si parlamentare (proportional cu scrutin de lista), cu unul mixt cu compensare, bazat în mare masura pe votul uninominal; reducerea numarului de senatori si deputati; introducerea unor prevederi care sa asigure transparenta în ceea ce priveste modul în care partidele politice îsi asigura si cheltuiesc fondurile în campaniile electorale; înfiintarea unei Autoritati Electorale Permanente. Pâna acum, actuala clasa politica nu a luat nicio masura în acest sens. La nivel declarativ, însa, toti sunt în favoarea introducerii votului uninominal. Potrivit unui studiu din 2001, daca la alegerile din 2000 s-ar fi votat uninominal în Parlament ar fi intrat doar trei partide - PSD, UDMR si PRM, iar PNL si PD ar fi ramas pe dinafara. Potrivit unui studiu din 2001 al Societatii Academice Române (SAR), daca la alegerile din 2000 s-ar fi votat în acest sistem, în Parlament ar fi intrat doar doua partide – PSD, UDMR si PRM iar PNL si PD ar fi ramas pe dinafara. Potrivit simularii pe sistemul majoritar absolut, Senatul ar fi devenit bipartit, locurile fiind împartite între PSD (130) si UDMR (10). ZIARUL de Sibiu
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 21 Mai, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||