|
Pregatiti pentru tenis29 Ianuarie, 2008 Cu mai putin de doua saptamâni pâna la primul meci din Cupa Davis, dintre România si Franta, sala Transilvania este aproape gata. Mai sunt necesare mici retusuri, iar ieri, perechea care va juca la dublu, Florin Mergea si Horia Tecau a luat primul contact cu „Transilvania”. „MAI AVEM câte ceva de aranjat, dar ceea ce era mai important, suprafata de joc si vestiarele, sunt gata. Trebuia sa le terminam pentru ca baietii sa se poata antrena”, a declarat directorul de marketing al Federatiei Române de Tenis (FRT), Cosmin Hodos. Ajunsi ieri dupa-amiaza la Sibiu, cu o parte a staff-ului tehnic, cei doi jucatori s-au aratat încântati de sala Transilvania. „Arata foarte bine, este cocheta. Suprafata este una pe care se joaca si în turneele ATP, dar trebuie sa ne obisnuim cu ea”, spun tenismanii. Aseara era asteptat sa soseasca si Victor Hanescu, în timp ce Andrei Pavel va sosi la Sibiu abia miercuri. ÎN PRIVINTA sanselor, cei doi afiseaza un optimism rezervat. „Sanse avem, pentru ca altfel nu am mai juca. Sigur, francezii sunt favoriti în toate cele cinci partide, însa avem si noi sansa noastra. Poate noi la dublu avem sanse mai mari, pentru ca am învins perechea Michael Llodra/Arnaud Clement anul trecut, însa si ei vin cu dorinta de revansa”, este de parere Tecau. În opinia antrenorului Adrian Marcu, francezii au 70 la suta sanse sa câstige duelul cu România. „Este clar ca Franta este favorita, pentru ca au 12 jucatori în primii 100 în clasamentul ATP, dar Cupa Davis este o competitie în care sunt posibile surprizele. În plus, vin si dupa meciuri foarte bune la Australian Open. Noi suntem aici pentru a încerca sa jucam cât mai bine si speram sa producem o surpriza”, a declarat Marcu. SPRE deosebire de români, delegatia Frantei va sosi la Sibiu la începutul saptamânii viitoare, tot în doua „transe”, o parte luni, iar cealalta marti. Cu toate ca, oficial, Franta va anunta echipa care va juca împotriva României cu o zi înaintea primului joc, este foarte probabil ca pe lânga cuplul Llodra/Clement, în meciurile de simplu sa joace Richard Gasquet si proaspatul finalist de la Australian Open, Jo-Wilfried Tsonga. Tragerea la sorti a meciurilor va avea loc în 7 februarie, la ora 13, la sala Thalia, în timp ce meciurile de simplu vor avea loc în 8 si 10 februarie, de la ora 13, iar cel de dublu, din 9 februarie, de la ora 14,00. Biletele se vând de vineri Potrivit lui Cosmin Hodos, biletele pentru meci se vor pune în vânzare începând de vineri. „Înca asteptam sa vedem câte bilete ne solicita Franta si ITF (federatia internationala-n.r.), dar aproximativ o cincime din numarul total al locurilor va fi pusa în vânzare la Sibiu”, a spus Hodos. Acesta a adaugat ca federatia intentionaza sa stabileasca un numar de maxim trei bilete pe care le poate cumpara o singura persoana, pentru a evita specula. „Înca nu stim exact daca asa va fi, dar cautam o solutie pentru a evita ca o persoana sa cumpere multe bilete pe care apoi sa le vânda la supra-pret. Probabil le vom da pe baza de biletin”, a explicat oficialul FRT. 600 de ghivece cu flori Pentru a face ca sala Transilvania sa arate cât mai bine organizatorii au cumparat 600 de ghivece de flori, care au fost asezate în lojele de pe marginea terenului. „Le-am cumparat de la un hypermarket din Sibiu ca sa dea un aspect frumos salii”, a spus unul din organizatori. Acestea au costat 9000 de lei, dar nu sunt singurele plante „montate” în Transilvania. Pe hol, în sectorul rezervat VIP-urilor au fost adusi mai multi palmieri. Teodor Boanta
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 29 Ianuarie, 2008 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||