|
Primele emotii în retur20 Februarie, 2007 Handbalistele sibiene se asteptau sa nu aiba un meci foarte usor cu una dintre contracandidatele la promovarea în Liga Nationala. Însa resitencele, vizibil superioare în joc prestatiilor de pâna acum, au aratat mult mai mult, fiind ca un ghimpe în coasta gazdelor. Pe fondul unei aparitii palide în prima repriza a jucatoarelor de la CSM, ,,universitarele” din Banat au dat chiar impresia ca pot produce surpriza sezonului, câstigând la Sibiu. Interul Oana Duca, de la care se asteptau golurile care sa faca diferenta, a fost ca si inexistenta în primele 30 de minute, iar jocul colectiv a suferit de multe ori pe faza de atac. Pe acest fond, oaspetele s-au mentinut mereu la egalitate cu elevele profesorului Gheorghe Badianu, mai mult, au si luat conducerea în primele minute ale meciului. Fara doua jucatoare eliminate pentru doua minute în chiar finalul primei reprize, CSM a cazut si a intrat la pauza cu un singur gol avantaj: 19-18. Descatusare Nemultumite total de evolutiile lor de pâna atunci si sustinute din tribuna de o galerie zgomotoasa, sibiencele au explodat în partea secunda. Destul de echilibrat, meciul s-a rupt definitiv în minutul 41 (26-24), când CSM s-a desprins în câstigatoare. Stapâne pe propriul semicerc si rapide pe contraatac, plus o revenire miraculoasa a Oanei Duca, ce a punctat toate mingile peste apararea resiteana, gazdele au semnat sentinta Universitatii, facând uitate primele 30 de minute de emotii. 44-30 a fost scorul final, unul care este mult mai aproape de diferenta dintre cele doua combatante care aspira la prima divizie. Au marcat pentru CSM: Duca 14, Duta 8, Voicu 8, Serban 7, Mihaese 3, Timofte 2, Moldovan 2. Urmatoarea etapa este programata abia pe 11 martie, când CSM Sibiu se deplaseaza pe terenul principalei rivale din serie, LPS Slatina, locul doi în clasament. În alt meci al rundei de duminica, Viitorul Medias a cedat pe propriul teren contra echipei secunde a HCM Baia Mare, cu scorul de 25-40 (12-22). Bogdan BRÂNZA
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 20 Februarie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||