|
S-a deschis gradinita “verde”01 August, 2007 In doar trei luni, Gradinita numarul 36 a devenit o oaza de prospetime pentru cartierul Tiglari. Imaginea cartierului are de câstigat, la fel ca si locuitorii. De la cei mai mici pâna la cei mari, cu totii se pot bucura acum de aer mai proaspat, pentru ca în curtea Gradinitei nr. 36 a fost amenajat un parc în toata puterea cuvântului. Sfârsit de proiect Spatiul verde al gradinitei apartine întregului cartier Tiglari. “Scopul proiectului a fost amenajarea unui spatiu verde placut, model pentru întreaga zona, prin implicarea comunitatii, în vederea educarii constiintei ecologice. Am realizat tot ceea ne-am propus initial”, a precizat Stanca Ungureanu, presedintele Clubului Ecologic Bios. Obiectivele proiectului “verde” au fost atinse. Copiii se pot bucura acum de un spatiu de joaca format din trei grupuri, leagane, cursa de obstacole, trepte din busteni. Au fost reabilitati aproximativ 300 de metri de gard împrejmuitor si au fost montate patru cosuri de gunoi. În curte au fost plantati 35 de arbori, cinci pergole cu flori si au fost create cinci rondouri cu plante ornamentale. Tot ce le ramâne copiilor de la gradinita si elevilor din cartier este sa pastreze ceea ce au reusit sa realizeze, sunt de parere cadrele implicate în proiect.
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 01 August, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||