|
Sistemul nu e pregatit pentru analizele sibienilor22 Iunie, 2007 Desi mai sunt câteva zile pâna va începe propriu zis evaluarea si mai sunt o multime de lucruri de pus la punct, reprezentantii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate spun ca totul va fi gata în timp util. Astfel, peste numai o saptamâna si câteva zile, primii sibieni vor merge la doctor, pentru a vedea cum stau cu sanatatea. Chiar daca treburile sunt întârziate s-a promis ca de data aceasta programul va demara într-adevar la data programata. „Fiecare persoana va primi prin posta doua taloane: unul pe care scrie «Medic» si care va fi prezentat medicului de familie atunci când se prezinta la consultatie si unul inscriptionat «laborator de analize», care va fi folosit la oricare dintre laboratorele care deruleaza programul, pentru efectuarea analizelor recomandate de medic sI înscrise pe spatele talonului. Odata cu cele doua taloane, sibienii vor primi si o scrisoare în care i se explica pacientului ceea ce trebuie sa faca. Acesta va trebui sa ia legatura cu medicul de familie începând cu 1 iulie, în luna în care s-a nascut. Daca nu se prezinta din motive obiective, poate solicita reprogramarea. „Contractele cu medicii de familie trebuie încheiate în termen de 30 de zile de la publicarea oridinului în Monitorul Oficial. În prezent, noi pregatim actele, iar dupa ce va fi publicat ordinul, vom demara încheierea contractelor. Pâna atunci, nu putem face nimic. În cîteva zile vor fi semnate toate contractele”, sustine Calin Fehete, directorul executiv al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Sibiu. Potrivit estimarilor, nu toti sibienii vor fi însa interesati sa-si puna la punct problemele de sanatate. Astfel, conducerea casei se asteapta ca aproximativ 5 la suta dintre acestia sa nu se prezinte la consultatiile medicilor de familie. Bani frumosi pentru medici Medicii de familie vor lua bani frumosi de pe urma programului de evaluare a starii de sanatate a populatiei. În urma calculelor se estimeaza ca la 1000 de pacienti, cît este minimul de înscrisi pentru un cabinet, medicul va încasa aproximativ 16.000 de lei. În unele cazuri, sumele paot fi însa chiar de doua ori si ceva mai mari, daca luam în calcul faptul ca unii medici au pe liste mai mult de 2000 de pacienti. la toate acestea cifrele se mai pot fi rotunjite si de catre sibienii care sunt asteptati la consultatii dar care nu se afla înca pe listele unui medic de familie. “Medicii primesc 15 lei pentru fiecare persoana evaluata, 0,5 lei pentru fiecare persoana careia i-au fost introduce datele în program si alti 0,5 lei pentru fiecare persoana evluata care a fost introdusa în baza de date. La 1000 de pacienti asta înseamna aproximativ 16.000 de lei. De acest program beneficiaza toti sibienii, indiferent daca sunt asigurati sau nu. Noi le-am recomandat medicilor sa programeze în medie cam trei pacienti pe ora. Vom încheia contracte cu 17 laboratoare din tot judetul. Vor putea fi efecutate noua tipuri de analize”, mai spune Calin Fechete. Analize de 50 de lei În tot judetul, 250 de medici de familie vor astepta la consultatii proximativ 410.000 de sibieni asigurati. Cei care nu sunt înscrisi pe lista unui medic de familie sau nu sunt asigurati, se pot adresa oricarui medic pentru consultatie. În cadrul acestui program, oamenii vor beneficia gratuit de un set de analize în limita sumei de 50 de lei. Nu vor primi bilet de trimitere cei care si-au facut analizle în ultimele 30 de zile sau bolnavii cronici, la care s-au recoltat probe în ultimele 90 de zile. În cazul bolnavilor care nu se pot deplasa, consultatia si analizele se vor face la domiciliu. Populatia este obligata sa se întoarca la medicul de familie cu rezultatele analizelor în baza carora se va face o riscograma. În functie de rezultatele evaluarii, se va stabili patologia predominanta si se vor realiza previziuni financiare pentru preventie si tratamente. Programul de evaluare a starii de sanatate se va derula, în transe, pe durata unui an si trei luni. Prima serie va începe la 1 iulie, când vor fi luati în evidenta cei nascuti în lunile iulie, august si septembrie. Cine nu se prezinta la medic, va fi trecut ca restantier si programat pentru analize în ultimele trei luni ale programului. Programul se deruleaza prin medicii de familie si în laboratoarele de analize care vor încheia contracte cu CAS. Anca MARIN
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 22 Iunie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||