|
Spulberate de Suedia
16 Iulie, 2007
 Echipa nationala a României U18 la baschet feminin a pierdut al doilea meci din cadrul Campionatului European de Divizia B.
Sibianca Eli Pavel nu a început meciul împotriva Suediei ca titulara, însa pâna la final a reusit sa marcheze 6 puncte, conform numaibaschet.ro. Eli s-a remarcat însa prin procentajul bun la aruncari, 75% si prin faptul ca a reusit 2 capace, fiind cea mai buna românca la acest capitol. Cei doi antrenori au început meciul cu Eniko Tarta, Alexandra Uiuiu, Gabriela Marginean, Andra Ionescu si Andreea Hutanu. Meciul a început însa extrem de prost pentru românce. Dupa 6 minute, erau deja conduse cu 10-1, iar diferenta s-a pastrat aproape identica pâna la finalul sfertului. Punctele României în prima perioada de joc au fost marcate doar de doua jucatoare, Tarta si Marginean. Al doilea sfert a început ceva mai bine, iar româncele s-au apropiat la 5 puncte. Pâna la final, însa, diferenta a ajuns la 13 în favoarea nordicelor. Momentul psihologic al meciului s-a consumat în momentul în care România s-a apropiat la 9 puncte iar banca tehnica a nationalei noastre a fost sanctionata de doua ori cu fault tehnic. Cele 8 puncte câstigate de suedeze în urma acestei decizii au fost suficiente ca sa taie elanul României. Mai ales ca Tarta a acumulat 4 greseli iar antrenorii au fost nevoiti sa o tina pe banca. Suedia câstiga cu 66-47 un meci fara istoric. Urmatoarea partida a României va fi împotriva Poloniei.
Bogdan BRYLYNSKI
Cuvinte cheie:
|
2007
|
|
Selectia actuala de stiri este: Iulie, 2007 |
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 16 Iulie, 2007 |
|
Anunturi Gratuite
|
 |
|
Azi, 20:06
|
|
|
Azi, 20:05
|
|
|
Azi, 20:02
|
|
|
Azi, 19:59
|
|
|
Azi, 19:57
|
|
|
Azi, 19:52
|
|
Ultimele Sectiuni Adaugate
|
|