|
Surprize noi de Revelion
29 Decembrie, 2007
 Programul oficial al evenimentelor de Revelion a suferit modificari. In bine.
Numaratoarea inversa, care va anunta trecerea in anul 2008, se va face pe focurile de artificii ale francezilor de la Group F, aceasi care au si deschis anul cultural de la Sibiu. O alta surpriza este aparitia in programul trupelor care vor canta in Piata Mare a DJ-ului Harvey G, in deschiderea trupei The Prodigy. Harvey G este unul dintre pionierii timpurii ai curentului "upfront squarewave" si DJ-ul preferat al celor de la Prodigy de peste un deceniu in concertele din toate colturile lumii. De la programul prezentat in urma cu mai bine de o saptamana pentru Revelionul de la Sibiu si pana ieri a mai aparut o surpriza. Concertul germanilor de la Reamonn va fi intrerupt pentru 15 minute de discursurile oficialitatilor. "Am reusit in 2007 sa atragem atentia intregii Europe asupra orasului nostru si de ce nu, asupra Romaniei, Sibiul recastigandu-si locul pe harta turistica si culturala a lumii si a Europei. La sfarsitul acestui an putem spune ca programul a fost o reusita, iar bilantul este unul pe masura: orasul arata mult mai bine, are o vizibilitate foarte buna si cunoaste o dezvoltare fara precedent, fapt ce se reflecta pozitiv in viata de zi cu zi a sibienilor", arata primarul Klaus Johannis in discursul sau oficial, pe care il va rosti si inainte de trecerea dintre ani. Restul programului de Revelion ramane neschimbat. Loredana si prietenii ei vor deschide seria concertelor in 30 decembrie, de la ora 19:00, si vor fi urmati de Compania de dans Fire of Anatolia, de la ora 20:30. O ora si 45 de minute mai tarziu va urca pe scena din Piata Mare preferatul celor de la Prodigy, DJ Harvey G, pentru ca de la ora 23:00 si pana cand ii tin plamanii si boxele sa cante chiar The Prodigy. Ultima zi a anului 2007 va fi sarbatorita la Sibiu, cu incepere de la ora 22:00, cand sunt programati sa urce pe scena din Piata Mare germanii de la Reamonn, ce vor fi intrerupti de discursurile oficiale. Neoficial, printre personalitati este asteptat la Sibiu si presedintele Romaniei, Traian Basescu. Discursurile nu vor dura insa prea mult, sa se plictiseasca lumea, ci numai un sfert de ora, dupa care Reamonn isi va continua recitalul, pana la momentul trecerii in noul an. Aunci isi vor reintra in drepturi francezii de la Group F, care promit sa reaprinda pentru apoximativ o jumatate de ora cerul Sibiului. Onoarea de a inchide festivitatile revine seniorilor de la Europe, finalul urmand sa fie, asa cum era de asteptat, luminat de focurile de artificii.
de Stefan Dobre
Cuvinte cheie:
|
2007
|
|
Selectia actuala de stiri este: Decembrie, 2007 |
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 29 Decembrie, 2007 |
|
Anunturi Gratuite
|
 |
|
Azi, 20:47
|
|
|
Azi, 20:30
|
|
|
Azi, 20:30
|
|
|
Azi, 20:18
|
|
|
Azi, 20:06
|
|
|
Azi, 20:05
|
|
Ultimele Sectiuni Adaugate
|
|