Ultimul drum al capitanului

04 Iulie, 2007

Capitan si antrenor secund al CSU Sibiu, Elemer Tordai a facut ieri ultimul sau drum. A plecat dintre noi lasând în urma lacrimi, regrete dar si multe amintiri frumoase. A plecat ca un domn, la fel cum a si trait, înconjurat de tunete si fulgere si stropi grei de ploaie. La înmormântare au venit fosti si actuali colegi, adversari si antrenori ai echipelor din prima divizie. Sicriul în care se afla trupul sau a fost acoperit în steagul galben albastru fluturat de galerie la fiecare meci. Nu mai putin de 300 de oameni l-au condus pe Toci pe ultimul sau drum.

Baschetul sibian a trait ieri cea mai grea zi din istoria sa. Ziua în care a trebuit sa îl petreaca spre groapa pe unicul Elemer Tordai. Anul trecut, Toci a pornit spre Cluj, unde trebuia sa se opereze de apendicita. În urma controlul medical s-a descoperit boala ce îi macina organismul. Un cancer la colon, una dintre cele mai grele forme ale acestei boli care face sute de mii de victime. Verdictul doctorilor a fost necrutator. Sanse minime. Constitutia sa robusta, cladita pe atâtia ani de antrenamente si sufletul sau de mare campion au facut sa renasca speranta în sufletele tuturor. Antrenorul secund al CSU Sibiu, avea 36 de ani si a murit, duminica seara, dupa o lunga suferinta cauzata de un cancer de colon. A jucat pentru echipele CSU Sibiu, West Petrom Arad, Dinamo Bucuresti, Gaz Metan Medias, Universitatea Cluj Napoca si a fost component al echipei nationale. Tordai se retrasese din activitate la sfârsitul campionatului 2005/2006 din cauza bolii.

Toata lumea a fost alaturi de el. Echipa i-a pregatit un post de antrenor secund, de unde putea sa împartaseasca colegilor sai mai tineri tainele acestui sport pe care îl stapânea atât de bine. A stat pe banca, alaturi de ei, i-a certat când altii îi laudau si i-a încurajat când altii îi apostrofau. A stiut sa le inoculeze calmul sau proverbial în nenumarate situatii. Dar, din pacate, n-au apucat sa învete tot.

Sperante desarte

Când toata lumea începea sa spere, boala a pus din nou ghearele pe el. A început sa slabeasca si s-a stins vazând cu ochii. Gândul sau era însa tot la baschet. Tot la sala si la freamatul tribunelor. Tooooci, Toooci, Tooooci, Tooooci... Câte clipe frumoase petrecute sub neoanele încinse. Câte lacrimi varsate si câte zâmbete a vazut în sala aceea. Adulat ca un semizeu, Toci a ramas singurul dintre jucatori care avea un banner doar al lui. Doamne, cât îl iubeau supoterii. Si cât de mult îi iubea si el. Era printre putinii care salutau galeria meci de meci. Fie victorie, fie înfrângere, Toci se ridica de pe banca si privea în ochii înfierbântati ai galeriei. Asa si-a câstigat respectul. Prin devotament, omenie, profesionalism si caracter. Soarta a fost însa necrutatoare. Destinul sau era deja scris. Niciuna dintre aceste calitati nu îl puteau ajuta în lupta cu cancerul. Dar toate l-au ajutat sa moara demn. Sa se stinga la fel cum a trait. Printre ultimele sale dorinte, Toci ar fi vrut sa ajunga din nou, macar pentru o secunda la sala. La templul creat pentru el si pentru restul echipei de aur a Sibiului. Meritul existentei salii Transilvania îi apartine si lui Toci. Apartine aruncarii sale de trei puncte, pivotarilor duse la perfectiune, mingilor oferite care scuturau plasa. Da, este si meritul lui. N-a apucat sa vada pentru ultima data sala. Însa sala nu l-a uitat. Relatia lor speciala nu se va încheia niciodata. Fiecare freamat al tribunelor, fiecare scârtâit al parchetului va aminti de Toci. Va aminti de acest om mare care a stiut sa scrie istoria baschetului sibian.

Lacrimi si durere

Poate cei care nu l-ati cunoscut pe Toci veti crede baliverne toate cele de mai sus. Veti spune ca sunt doar exagerari. Daca ati fi fost prezenti la înmormântare ati fi vazut ca faptele spun mai multe decât vorbele. Toci a fost condus pe ultimul drum de mai mult de 300 de persoane. Tinerii suporteri si-au varsat lacrimile pe steagul ce a acoperit cosciugul în care se odihnea idolul lor. Pentru ca Toci nu putea face ultimul drum fara culorile pentru care a muncit cu atâta sudoare. Sicriul acoperit în galben-albastru a adus înca o data aminte de demnitatea sa, de onoarea pe care a purtat-o în suflet la fiecare meci. Iar tricoul sau, numarul 9 pe care oricare jucator, de acum încolo va trebui sa îl poarte cu mândrie si respect, tricoul sau a fost stavilar lacrimilor fierbinti varsate de Inke, sotia sa. Cea care i-a dat întotdeauna putere si a fost alaturi de el în fiecare pas din aceasta viata grea de sportiv. Ea l-a înteles cel mai bine pe Toci. A înteles cât de important a fost sportul acesta pentru el. Pentru ea. Pentru ea vor trebui toti supoterii sa fie tari. Sa aduca tuturor aminte, la meciurile ce vor urma, cine a fost Elemer Tordai. Iar peste 20 de ani, copiii celor care acum sunt doar niste copii, sa poata sa se uite cu mândrie la pozele lui Toci, stiind ca parintii lor l-au cunoscut. Pentru mine a fost o onoare.

Pe umerii CSU

Sicriul în care se afla trupul lui Elemer Tordai a fost dus spre groapa pe umerii a sase jucatori care au facut sau vor face istorie la CSU. Zeliko Bubanja, Alex Kovacs, Cristi Craciun, Cristi Ban si nu în ultimul rând, Ionut si Vio Mocanu, ce au venit împreuna cu familiile chiar de la Constanta, pentru a fi alaturi de Toci la ultimul sau drum. Umerii lor l-au purtat spre groapa. Cortegiul mortuar a fost deschis de Cornel Alecu, ce a tinut în permanenta crucea si de Alin Bâcov si Bogdan Spânu, doi dintre cei mai apropiati prieteni ai lui Toci.

Alaturi de jucatorii sibieni, la înmormântare au participat câtiva jucatori ai echipei Gaz Metan Medias, însotiti de antrenorii Horia Rotaru, Octavian Serban si Ovidiu Teleaba. De la Mures a venit Mihai Corui, iar de la Bucuresti, de la „rivala” Dinamo Octavian Fometescu si Lucian Vergu. Mita Popa de la Cluj si un Marcel Tenter cu ochii înrositi de lacrimi. De la Timisoara a venit Dragan Petricevici. Toti cei care l-au cunoscut au tinut sa îl mai vada o data. Sa le ramâna întiparita în minte si în suflet imaginea imaculata a lui Toci.

„Este o pierdere foarte grea pentru mine, mai ales ca îmi era si nas, am fost colegi de la minibaschet pot sa spun asa, 17 ani petrecuti numai la echipa asta plus nationala, plus cantonamente împreuna, nu stiu, nu pot sa-mi gasesc cuvintele, a fost un om deosebit, pacat, pacat", Cornel Alecu, antrenor secund CSU Sibiu.

„E foarte greu de spus, e o pierdere foarte mare si prin prisma faptului ca era un om tânar, si prin prisma faptului ca e vorba de un om deosebit cum era Toci si un jucator de valoare. A plecat prea devreme la 36 de ani si el si Toni Alexe, doi jucatori din generatia asta buna a baschetului românesc”, Dragan Petricevic, antrenor Elba Timisoara

Elemer Tordai s-a nascut la Medias, în 6 mai 1971. La 14 ani s-a apucat de baschet sub îndrumarea lui Octavian Serban iar la 18 ani a ajuns la CSU, echipa unde va cunoaste consacrarea. Este dublu campion national cu CSU, în anii 1995 si 1999. A fost capitanul echipei de baschet si a fost selectionat în echipa nationala, unde a jucat peste 100 de meciuri. S-a retras din sport la sfârsitul sezonului 2005/2006, lovit de boala crâncena. Federatia Româna de Baschet i-a acordat titlul de maestru emerit al sportului. A fost unul dintre cei mai buni jucatori pe pozitia 4 din România.

Bogdan BRYLYNSKI

Cuvinte cheie:    

Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 04 Iulie, 2007

• Editorial - Să pierzi un prieten
• Preşedintele Germaniei la o bere în Piaţa Huet
• Patru miniştri pentru o centură neterminată
• Topul şcolilor sibiene
• ULBS aşteaptă 5000 de studenţi
• Ţeapă la calculatoarele ministerului
• Sibiu. O ştire în lume
• Pe Lista UNESCO. Ce pierdem, ce câştigăm?
• Între 50 şi 300 de lei, o oră cu Julio Iglesias
• De şapte ori părinţi. Adoptivi
• Inspectoratul în Construcţii: Problemele sunt la alţii
• Carabulea construieşte până la 600 de locuinţe
• F.E.A.R. sau frica de întuneric
• Blue Gene/P depăşeşte bariera “catralionului”
• Muzica expusă în imagini
• Hai swinging la Sala Thalia!