|
Viitorul cartier al elitei Sibiului?19 Februarie, 2007 Potrivit Roxanei Badicioiu, administratorul firmei OM Real Investments, locuitorii viitoarei zone rezidentiale din Selimbar, ar trebui sa fie oameni educati, care au testat gustul civilizatiei vestului. „Segmentul tinta de clienti este reprezentat de persoanele paturii de sus, adica persoane educate, care au fost în strainatate si care vor sa traiasca la acelasi standard ridicat ca dincolo”, declara Roxana Badicioiu. Aportul de capital strain în firma OM Real Investments este adus de Edward Veenendaal, asociat la firma româneasca si proprietarul unui birou de arhitectura cu traditie, în Olanda. Fara rabat, la costuri Ansamblul rezidential de lânga Sibiu se va întinde pe o suprafata de 45.000 de metri patrati si va avea 56 de case. Dezvoltatorii proiectului propun în acest moment doua modele de case: vila Cubus, care are un cost de executie de circa 130.000 de euro, si vila Royal, mai mare, cu un cost estimat între 150.000 si 160.000 de euro. Un al treilea model de vila urmeaza sa fie lansat în acest început de an. Costurile mai ridicate ale caselor îsi au explicatia în eforturile autorilor proiectului de a crea o structura a casei foarte solida si, mai ales, un sistem de izolatii complex, menit sa asigure un confort ridicat, folosind materiale de calitate, chiar din import. Distributia modelelor de vile în cadrul ansamblului este una fixa, iar loturile de teren aferente caselor variaza între 505 si 1.200 de metri patrati. Proiectul se întinde pe circa patru ani, iar în acest moment, firmele de constructii contractate lucreaza la finalizarea primelor patru imobile. Acestea vor fi case model. Primele case contractate urmeaza sa fie construite începând cu primavara acestui an si vor fi tot în numar de patru. Potrivit Roxanei Badicioiu, firma a optat sa rezolve mai întâi problemele legate de utilitati: canalizare menajera si pluviala, electricitate, apa curenta, drumuri, dupa care sa înceapa efectiv operatiunile de contractare si constructie a caselor. Om Real Investments aproape a finalizat amenajarea utilitatilor, în urma unei investitii de 1 milion de euro. Mai sunt câteva amanunte de pus la punct, printre care amenajarea iluminatului stradal, dupa cum precizeaza reprezentantii firmei. La capitolul utilitati, OM Real Investments s-a lovit de aceeasi problema acuzata de majoritatea investitorilor în ansambluri imobiliare, din Sibiu, anume lipsa unei infrastructuri necesare. Firmele sunt obligate sa faca de multe ori treaba autoritatilor. Desi, judetul are o strategie de dezvoltare pe termen lung care prevede rezolvarea problemelor privind canalizarea, apa curenta sau deversarea apelor pluviale. Interzis persoanelor nedorite Ansamblul Rivium va fi un ansamblu rezidential linistit, închis. Cu alte cuvinte, ansamblul va fi delimitat cu garduri de protectie si va avea doua cai de acces, care vor fi pazite 24 de ore din 24. Acest sistem este gândit astfel încât sa elimine accesul persoanelor straine si sa aduca mai multa siguranta locatarilor. Personalizarea casei – mai mult în interior si mai putin afara Potrivit Om Real Investments, modelele de case sunt astfel gândite încât sa fie adaptabile nevoilor clientilor. Astfel, clientii care vor sa locuiasca în ansamblul Rivium, din Selimbar, au posibilitatea sa îsi compartimenteze interiorul, dupa bunul plac. Ei pot pot opta pentru un garaj dublu, la subsol sau pot amenaja un garaj la parter, daca nu vor unul subteran. În ceea ce priveste baile si suprafata dormitoarelor sau camerelor de zi, exista, de asemenea, mai multe optiuni. În proiect, exista sistemul bucatariei alaturate, un model olandez, care înseamna practic un spatiu adiacent bucatariei, pentru obiecte casnice. Baia Poate fi, de asemenea, extinsa, în urma recompartimentarilor. Pe de alta parte, clientii pot opta sa aiba mai multe bai sau mai multe dormitoare, în functie de numarul membrilor familiei sau de cerintele acesteia. Scarile interne pot fi fixe sau pot fi mobile, pentru a se mai adauga spatiu în interior. În proiect se pune mare accent pe terase, pe ferestre mari, care sa aduca multa lumina naturala în casa. În ceea ce priveste gresia si faianta din interiorul casei, clientii au libertate totala în alegerea acesteia si distributia ei pe camere. Dezvoltatorii proiectului imobiliar ofera la pachet tâmplarie din lemn si au pus interdictie pe tâmplaria PVC. Exista si alte limite în ceea ce priveste personalizarea spatiului de locuit. Astfel, reprezentantii OM Real Investments au ales sa respecte un aspect urbanistic armonios în zona si sa nu permita clientilor modificari la nivelul exterior al cladirii, adica la structura si finisaj extern. Asta înseamna ca limitari pâna si la alegerea culoarei casei, care trebuie sa fie decenta si sa respecte aspectul micului orasel rezidential. Exista însa varianta îmbracarii casei în caramida, dar astfel încât sa nu strice aspectul zonei. Ansamblu ecologic Ansamblul rezidential Rivium se vrea un proiect ecologic. În acest sens, OM Real Investments intentioneaza sa contracteze o firma de salubritate, care sa efectueze colectare selectiva a deseurilor, precum si reciclarea acestora. De asemenea, reprezentantii firmei spun ca încurajeaza folosirea unor dispozitive de producere a energiei alternative, ecologice, precum ar fi sistemul de încalzire din pamânt, folosit în zone extinse în Germania, dar si dispozitivele de energie solara. Laurentiu PARNICA
Alte stiri din Sibiu adaugate pe data de: 19 Februarie, 2007 |
Va recomandam:
* Arkadya
* Teamsports * Glamour Novia * Alexandru P. C. I.i. * Denta Srl * Asigurari-sibiu.ro * Refresh Service * Wellness Center * B2b Consulting * Aditus Vero Total obiective inscrise: 2181 |
||||||